Psalmul 102

O rugăciune a unui om necăjit, când era doborât de întristare şi îşi vărsa plângerea înaintea Domnului

Doamne, ascultă rugăciunea mea!
    Fie ca strigătul meu să ajungă la Tine!
Nu-Ţi ascunde faţa de mine
    în ziua necazului meu!
Pleacă-Ţi urechea spre mine;
    când strig, răspunde-mi degrabă!

Îmi pier zilele ca fumul,
    oasele-mi ard ca jarul.
Inima-mi este rănită şi se usucă ca iarba,
    căci uit să-mi mănânc pâinea.
Din pricina gemetelor mele
    mi s-au lipit oasele de carne.
Mă asemăn cu bufniţa din pustie;
    am ajuns ca o cucuvea printre dărâmături.
Stau treaz şi sunt
    ca o pasăre singuratică pe acoperiş.
În fiecare zi duşmanii mei mă batjocoresc;
    batjocoritorii mei mă blestemă.
Mănânc cenuşă în loc de pâine
    şi îmi amestec băutura cu lacrimi,
10 din pricina mâniei şi a urgiei Tale;
    căci Tu m-ai ridicat şi m-ai aruncat.
11 Zilele îmi sunt ca umbra înserării
    şi mă usuc ca iarba.

12 Însă Tu, Doamne, tronezi pe vecie,
    amintirea Ta ţine din generaţie în generaţie.
13 Tu Te vei ridica şi vei avea milă de Sion,
    căci este timpul să te înduri de el.
        I-a sosit vremea!
14 Slujitorii Tăi îndrăgesc pietrele Sionului
    şi le este milă de ţărâna lui.
15 Neamurile se vor teme de Numele Domnului
    şi toţi regii pământului – de slava Lui,
16 când Domnul va zidi Sionul
    şi Se va arăta în slava Lui.
17 El va răspunde la rugăciunile celor nevoiaşi
    şi nu va dispreţui rugăciunile lor.
18 Să se scrie aceasta pentru generaţia viitoare,
    pentru ca poporul care se va naşte să-L laude pe Domnul!
19 El supraveghează din înălţimea sfinţeniei Sale;
    Domnul priveşte din ceruri pe pământ,
20 ca să ia aminte la gemetele prizonierilor
    şi să-i elibereze pe cei condamnaţi la moarte.
21 Numele Domnului va fi vestit din Sion
    şi lauda Lui – din Ierusalim,
22 când se vor strânge popoarele
    şi regatele ca să-I slujească Domnului.

23 Mi-a frânt puterea pe drum;
    mi-a scurtat zilele.
24 De aceea am zis: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele,
    Tu, ai Cărui ani ţin din generaţie în generaţie.
25 Tu ai întemeiat la început pământul,
    iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
26 Ele vor pieri, dar Tu rămâi.
    Toate se vor învechi ca o haină.
        Le vei schimba ca pe un veşmânt şi ele vor trece.
27 Tu, însă, rămâi Acelaşi
    şi anii Tăi nu se vor sfârşi.“
28 Fiii slujitorilor Tăi vor locui ţara
    şi urmaşii lor vor rămâne înaintea Ta.

Psalmul 102

O rugăciune a unui nenorocit,

când este doborât de întristare

şi îşi varsă plângerea înaintea Domnului

Doamne, ascultă-mi rugăciunea
şi s-ajungă(A) strigătul meu până la Tine!
Nu-mi(B) ascunde Faţa Ta în ziua necazului meu!
Pleacă-Ţi(C) urechea spre mine când strig!
Ascultă-mă degrabă!
Căci(D) zilele mele pier ca fumul
şi oasele(E) îmi ard ca un tăciune.
Inima îmi este lovită şi mi se usucă(F) întocmai ca iarba;
până şi pâinea uit să mi-o mănânc.
Aşa de mari îmi sunt gemetele,
că mi se lipesc oasele(G) de carne.
Semăn(H) cu pelicanul(I) din pustie,
sunt ca o cucuvea din dărâmături;
nu mai pot dormi(J) şi sunt
ca pasărea singuratică(K) pe un acoperiş.
În fiecare zi mă batjocoresc vrăjmaşii mei
şi potrivnicii mei jură(L) pe(M) mine în mânia lor.
Mănânc ţărână în loc de pâine
şi îmi amestec lacrimile cu băutura(N)
10 din pricina mâniei şi urgiei Tale,
căci Tu m-ai(O) ridicat şi m-ai aruncat departe.
11 Zilele mele sunt ca(P) o umbră gata să treacă
şi mă usuc ca iarba.
12 Dar(Q) Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie
şi pomenirea(R) Ta ţine din neam în neam.
13 Tu Te vei scula şi vei avea milă(S) de Sion;
căci este vremea(T) să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el.
14 Căci robii Tăi iubesc pietrele(U) Sionului
şi le e milă de ţărâna lui.
15 Atunci se vor teme(V) neamurile de Numele Domnului
şi toţi împăraţii pământului de slava Ta.
16 Da, Domnul va zidi iarăşi Sionul
şi Se va arăta în(W) slava Sa.
17 El ia aminte la(X) rugăciunea nevoiaşului
şi nu-i nesocoteşte rugăciunea.
18 Să se scrie(Y) lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni,
şi poporul(Z) care se va naşte să laude pe Domnul!
19 Căci El priveşte(AA) din înălţimea sfinţeniei Lui;
Domnul priveşte din ceruri pe pământ,
20 ca(AB) să audă gemetele prinşilor de război
şi să izbăvească pe cei ce sunt pe moarte;
21 pentru ca ei să vestească(AC) în Sion Numele Domnului
şi laudele lui în Ierusalim,
22 când se vor strânge toate popoarele
şi toate împărăţiile ca să slujească Domnului.
23 El mi-a frânt puterea în drum
şi mi-a scurtat(AD) zilele,
24 Eu zic(AE): „Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele,
Tu, ai cărui ani(AF) ţin veşnic!”
25 Tu ai întemeiat în(AG) vechime pământul
şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
26 Ele(AH) vor pieri, dar Tu(AI) vei rămâne;
toate se vor învechi ca o haină;
le vei schimba ca pe un veşmânt şi se vor schimba.
27 Dar Tu(AJ) rămâi Acelaşi
şi anii Tăi nu se vor sfârşi.
28 Fiii(AK) robilor Tăi îşi vor locui ţara
şi sămânţa lor va rămâne înaintea Ta.