Proverbe 21
Nouă Traducere În Limba Română
21 Inima regelui este în mâna Domnului,
El o îndrumă ca pe cursul unei ape, oriunde vrea El.
2 Omului i se par drepte toate căile lui,
dar Cel Ce cântăreşte inimile este Domnul.
3 A face dreptate şi judecată
este mai plăcut Domnului decât o jertfă.
4 Privirea trufaşă şi inima îngâmfată,
candela[a] celor răi, acestea sunt păcate.
5 Planurile celui harnic duc la belşug,
dar cel pripit ajunge sărac.
6 Averea câştigată cu o limbă mincinoasă
este un abur trecător, o cursă a morţii[b].
7 Violenţa celor răi îi spulberă
pentru că refuză să facă ce este drept.
8 Calea bărbatului vinovat este întortocheată,
dar purtarea celui nevinovat este dreaptă.
9 Mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş,
decât să împarţi casa cu o soţie cicălitoare!
10 Sufletul celui rău doreşte răul;
semenul lui n-are nici o trecere înaintea lui.
11 Când este pedepsit un batjocoritor, nesăbuitul devine înţelept;
când se dă învăţătură celui înţelept, el primeşte cunoştinţă.
12 Cel Drept[c] priveşte la casa celui rău
şi-l duce pe acesta spre ruină.
13 Aceluia ce-şi astupă urechea la strigătul săracului,
nu i se va răspunde nici lui când va striga.
14 Un dar oferit în secret potoleşte mânia
şi o mită dată pe ascuns linişteşte cea mai aprigă mânie.
15 Este o bucurie pentru cel drept să facă ce este corect,
dar pentru cei ce săvârşesc nedreptatea este o groază.
16 Omul care se îndepărtează de cărarea chibzuinţei
se va odihni în adunarea celor morţi.
17 Cine iubeşte distracţia va ajunge sărac
şi cine iubeşte vinul şi untdelemnul nu se va îmbogăţi.
18 Cel rău devine preţ de răscumpărare pentru cel drept
şi cel necredincios pentru cel integru.
19 Mai bine să locuieşti singur în pustie,
decât cu o soţie cicălitoare şi supărăcioasă.
20 Comori de preţ şi untdelemn sunt în casa celui înţelept,
dar cel prost risipeşte tot ce are.
21 Cine urmăreşte dreptatea şi bunătatea
găseşte viaţă, bunăstare[d] şi onoare.
22 Înţeleptul cucereşte cetatea celor viteji
şi doboară fortăreaţa în care aceştia se încred.
23 Cine îşi păzeşte gura şi limba
se protejează pe sine însuşi de necazuri.
24 „Batjocoritor“ este numele celui mândru şi arogant,
al celui ce se comportă cu o mândrie plină de obrăznicie.
25 Pofta leneşului îl omoară
pentru că mâinile lui refuză să lucreze.
26 Toată ziua pofteşte mai mult,
dar cel drept dă fără reţinere.
27 Jertfa celor răi este o urâciune,
cu cât mai mult când aceştia o aduc cu intenţie rea!
28 Martorul fals va pieri
dar cel care ascultă va avea ultimul cuvânt[e].
29 Cel rău ia o înfăţişare obraznică,
dar cel integru îşi gândeşte bine calea.
30 Nu există nici înţelepciune, nici pricepere
şi nici vreun plan care să reuşească împotriva Domnului.
31 Calul este pregătit pentru ziua luptei,
dar biruinţa este a Domnului.
Footnotes
- Proverbe 21:4 Sau: rodul muncii
- Proverbe 21:6 Câteva mss TM, LXX, VUL; cele mai multe mss TM: un abur trecător pentru cei ce caută moartea
- Proverbe 21:12 Sau: omul drept
- Proverbe 21:21 Sau: dreptate
- Proverbe 21:28 Sau: şi oricine îl ascultă va fi distrus pentru totdeauna.
Proverbele 21
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
21 Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului,
pe care îl îndreaptă încotro vrea.
2 Omul(A) socoteşte că toate căile lui sunt fără prihană,
dar(B) Cel ce cercetează inimile este Domnul.
3 A(C) face dreptate şi judecată,
este mai plăcut Domnului decât jertfele.
4 Privirile(D) trufaşe şi inima îngâmfată,
această candelă a celor răi nu este decât păcat.
5 Planurile(E) omului harnic nu duc decât la belşug,
dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă.
6 Comorile câştigate(F) cu o limbă mincinoasă
sunt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte.
7 Silnicia celor răi îi mătură,
pentru că nu vor să facă ce este drept.
8 Cel vinovat merge pe căi sucite,
dar cel nevinovat face ce este bine.
9 Mai(G) bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş,
decât cu o nevastă gâlcevitoare într-o casă mare.
10 Sufletul(H) celui rău doreşte răul,
semenul lui n-are nicio trecere înaintea lui.
11 Când(I) este pedepsit batjocoritorul, prostul se face înţelept
şi când se dă învăţătură celui înţelept, el capătă ştiinţa.
12 Cel neprihănit(J) se uită la casa celui rău
şi vede ce repede sunt aruncaţi cei răi în nenorocire.
13 Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului
nici el nu va căpăta răspuns când va striga.
14 Un dar(K) făcut în taină potoleşte mânia
şi o mită dată pe ascuns potoleşte cea mai puternică mânie.
15 Este o bucurie pentru cel neprihănit să facă ce este bine,
dar(L) pentru cei ce fac răul este o groază.
16 Omul care se abate de la calea înţelepciunii
se va odihni în adunarea celor morţi.
17 Cine iubeşte petrecerile va duce lipsă
şi cine iubeşte vinul şi untdelemnul dresurilor nu se îmbogăţeşte.
18 Cel rău slujeşte ca preţ de răscumpărare(M) pentru cel neprihănit,
şi cel stricat, pentru oamenii fără prihană.
19 Mai(N) bine să locuieşti într-un pământ pustiu,
decât cu o nevastă gâlcevitoare şi supărăcioasă.
20 Comori(O) de preţ şi untdelemn sunt în locuinţa celui înţelept,
dar omul fără minte le risipeşte.
21 Cine(P) urmăreşte neprihănirea şi bunătatea
găseşte viaţă, neprihănire şi slavă.
22 Înţeleptul cucereşte cetatea(Q) vitejilor
şi doboară puterea în care se încredeau.
23 Cine(R) îşi păzeşte gura şi limba
îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.
24 Cel mândru şi trufaş se cheamă batjocoritor;
el lucrează cu aprinderea îngâmfării.
25 Poftele leneşului(S) îl omoară,
pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile.
26 Toată ziua o duce numai în pofte,
dar cel(T) neprihănit dă fără zgârcenie.
27 Jertfa(U) celor răi este o scârbă înaintea Domnului,
cu cât mai mult când o aduc cu gânduri nelegiuite.
28 Martorul(V) mincinos va pieri,
dar omul care ascultă bine va vorbi totdeauna cu izbândă.
29 Cel rău ia o înfăţişare neruşinată,
dar omul fără prihană îşi îmbunătăţeşte calea.
30 Nici(W) înţelepciunea, nici priceperea,
nici sfatul n-ajută împotriva Domnului.
31 Calul(X) este pregătit pentru ziua bătăliei,
dar biruinţa(Y) este a Domnului.
Proverbs 21
New International Version
21 In the Lord’s hand the king’s heart is a stream of water
that he channels toward all who please him.(A)
2 A person may think their own ways are right,
but the Lord weighs the heart.(B)
3 To do what is right and just
is more acceptable to the Lord than sacrifice.(C)
4 Haughty eyes(D) and a proud heart—
the unplowed field of the wicked—produce sin.
5 The plans of the diligent lead to profit(E)
as surely as haste leads to poverty.
7 The violence of the wicked will drag them away,(G)
for they refuse to do what is right.
8 The way of the guilty is devious,(H)
but the conduct of the innocent is upright.
9 Better to live on a corner of the roof
than share a house with a quarrelsome wife.(I)
10 The wicked crave evil;
their neighbors get no mercy from them.
11 When a mocker is punished, the simple gain wisdom;
by paying attention to the wise they get knowledge.(J)
14 A gift given in secret soothes anger,
and a bribe concealed in the cloak pacifies great wrath.(N)
15 When justice is done, it brings joy to the righteous
but terror to evildoers.(O)
16 Whoever strays from the path of prudence
comes to rest in the company of the dead.(P)
17 Whoever loves pleasure will become poor;
whoever loves wine and olive oil will never be rich.(Q)
18 The wicked become a ransom(R) for the righteous,
and the unfaithful for the upright.
19 Better to live in a desert
than with a quarrelsome and nagging wife.(S)
20 The wise store up choice food and olive oil,
but fools gulp theirs down.
22 One who is wise can go up against the city of the mighty(V)
and pull down the stronghold in which they trust.
24 The proud and arrogant person(Y)—“Mocker” is his name—
behaves with insolent fury.
25 The craving of a sluggard will be the death of him,(Z)
because his hands refuse to work.
26 All day long he craves for more,
but the righteous(AA) give without sparing.(AB)
27 The sacrifice of the wicked is detestable(AC)—
how much more so when brought with evil intent!(AD)
29 The wicked put up a bold front,
but the upright give thought to their ways.(AG)
31 The horse is made ready for the day of battle,
but victory rests with the Lord.(AJ)
Footnotes
- Proverbs 21:6 Some Hebrew manuscripts, Septuagint and Vulgate; most Hebrew manuscripts vapor for those who seek death
- Proverbs 21:12 Or The righteous person
- Proverbs 21:21 Or righteousness
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.
Holy Bible, New International Version®, NIV® Copyright ©1973, 1978, 1984, 2011 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.
NIV Reverse Interlinear Bible: English to Hebrew and English to Greek. Copyright © 2019 by Zondervan.