Judecata Domnului cu privire la Sion

Cum s-a înnegrit aurul
    şi cum s-a schimbat aurul curat!
Pietrele sfinte stau risipite
    pe la fiecare colţ de stradă.

Cum fiii preţioşi ai Sionului,
    altădată preţuiţi ca aurul pur,
sunt consideraţi acum ca ulcioarele de lut,
    lucrate de mâinile olarului.

Până şi şacalii îşi scot sânul
    ca să-şi alăpteze puii!
Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă
    ca struţii pustiei[a].

Limba celui alăptat se lipeşte de cerul gurii,
    fiind uscată de sete.
Copiii cer pâine,
    însă nimeni nu le-o dă.

Cei ce se hrăneau cu delicatese
    zac acum părăsiţi pe străzi.
Cei crescuţi în purpură
    se lipesc acum de un morman de cenuşă.

Vina[b] fiicei poporului meu
    este mai mare decât păcatul Sodomei
care a fost distrusă într-o clipă,
    fără a pune mâna cineva pe ea[c].

Prinţii ei erau mai curaţi decât zăpada
    şi mai albi decât laptele.
Trupurile le erau mai roşii decât coralii,
    iar feţele[d] le erau ca safirul[e].

Acum însă sunt mai negri la înfăţişare decât funinginea,
    astfel că nu-i mai recunoşti pe străzi.
Pielea li s-a lipit de oase
    şi a devenit uscată ca lemnul.

Cei ucişi de sabie sunt mai fericiţi
    decât cei ucişi de foamete;
lihniţi de foame, aceştia se sting
    din lipsa roadelor câmpului!

10 Femeile, care odată erau pline de milă,
    şi-au fiert copiii cu mâinile lor;
ei le-au slujit drept hrană
    când fiica poporului meu era zdrobită.

11 Domnul Şi-a dezlănţuit toată furia,
    Şi-a revărsat mânia Lui aprigă!
A aprins un foc în Sion,
    care i-a mistuit temeliile.

12 Regii pământului n-ar fi crezut
    şi nici unul din locuitorii lumii nu s-ar fi gândit
că duşmanul şi vrăjmaşul
    vor intra pe porţile Ierusalimului.

13 S-a întâmplat din pricina păcatelor profeţilor lui
    şi a nelegiuirilor preoţilor lui
care au vărsat în mijlocul lui
    sângele celor drepţi.

14 Ei rătăcesc acum ca orbii pe străzi,
    atât de mânjiţi de sânge,
încât nimeni nu îndrăzneşte să se atingă
    de veşmintele lor.

15 „Plecaţi, necuraţilor!“ se strigă la ei;
    „Plecaţi! Plecaţi! Nu ne atingeţi!“
Fugind şi rătăcind printre neamuri, acestea spun:
    „Nu vor mai locui aici!“

16 Domnul Însuşi i-a împrăştiat,
    nemaiveghind asupra lor[f].
Astfel, preoţilor nu li se mai arată respect,
    iar bătrânilor nu li se mai acordă cinste.

17 Ochii noştri obosiseră,
    aşteptând zadarnic ajutorul.
Din turnurile noastre ne uitam
    după un neam care nu ne putea izbăvi.

18 Duşmanii ne luau urma,
    astfel că nu puteam ieşi în pieţe.
Sfârşitul se apropia, zilele se împliniseră,
    căci ne venise sfârşitul.

19 Prigonitorii noştri au fost mai iuţi
    decât vulturii cerului.
Ne-au urmărit pe munţi
    şi ne-au pândit în pustie.

20 Unsul Domnului, suflarea vieţii noastre,
    a fost capturat în gropile lor,
el, despre care spuneam:
    „Vom trăi la umbra lui printre neamuri!“

21 Bucură-te şi saltă de veselie, fiică a Edomului,
    tu, care locuieşti în ţara Uţ!
Să ştii însă că potirul va trece şi pe la tine;
    te vei îmbăta şi te vei dezbrăca!

22 Fiică a Sionului, pedeapsa ta s-a sfârşit.
    El nu-ţi va mai prelungi exilul.
Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi
    şi îţi va scoate la iveală păcatele.

Footnotes

  1. Plângeri 4:3 Vezi Iov 39:14-17
  2. Plângeri 4:6 Sau: Pedeapsa
  3. Plângeri 4:6 Sensul versului în ebraică este nesigur
  4. Plângeri 4:7 Sensul termenului în ebraică este nesigur
  5. Plângeri 4:7 Sau: lapislazuli
  6. Plângeri 4:16 Sau: nemaidorind să-i privească

Plângere asupra soartei poporului

Vai, cum s-a înnegrit aurul şi cum s-a schimbat aurul cel curat!
Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaş pe la toate colţurile(A) uliţelor!
Cum sunt priviţi acum fiii Sionului, cei aleşi şi preţuiţi ca aurul curat altădată,
cum sunt priviţi acum, vai! Ca nişte vase(B) de pământ şi ca o lucrare făcută de mâinile olarului!
Chiar şi şacalii îşi apleacă ţâţa şi dau să sugă puilor lor,
dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struţii(C) din pustie.
Limba(D) sugătorului i se lipeşte de cerul gurii, uscată de sete;
copiii cer(E) pâine, dar nimeni nu le-o dă.
Cei ce se hrăneau cu bucate alese leşină pe uliţe.
Cei ce fuseseră crescuţi în purpură se bucură(F) acum de o grămadă de gunoi!
Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei,
care a fost nimicită(G) într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea.
Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele;
trupul le era mai roşu decât mărgeanul; faţa le era ca safirul.
Dar acum înfăţişarea le este mai negricioasă(H) decât funinginea; aşa că nu mai sunt cunoscuţi pe uliţe,
pielea le este(I) lipită de oase, uscată ca lemnul.
Cei ce pier ucişi de sabie sunt mai fericiţi decât cei ce pier de foame,
care cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor câmpului!
10 Femeile(J), cu toată mila(K) lor, îşi fierb copiii,
care le slujesc ca(L) hrană în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.
11 Domnul Şi-a sleit urgia, Şi-a vărsat(M) mânia aprinsă;
a aprins(N) în Sion un foc care-i mistuie temeliile.
12 Împăraţii pământului n-ar fi crezut şi niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut
că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porţile Ierusalimului.
13 Iată roada păcatelor(O) prorocilor săi, a nelegiuirilor preoţilor săi,
care(P) au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniţi!
14 Rătăceau ca orbii pe uliţe, mânjiţi(Q) de sânge,
aşa că nimeni nu putea(R) să se atingă de hainele lor.
15 „Depărtaţi-vă, necuraţilor(S)!” li se striga, „la o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi!”
Când fugeau pribegind încoace şi încolo, printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!”
16 În mânia Lui, Domnul i-a împrăştiat şi nu-Şi mai îndreaptă privirile spre ei!
Vrăjmaşul n-a căutat(T) la faţa preoţilor, nici n-a avut milă de cei bătrâni.
17 Şi acolo ni se sfârşeau ochii(U) şi aşteptam zadarnic ajutor!
Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam, care totuşi nu ne-a izbăvit.
18 Ne pândeau paşii(V), ca să ne împiedice să mergem pe uliţele noastre;
ni se apropia sfârşitul(W), ni se împliniseră zilele… Da, ne venise sfârşitul!
19 Prigonitorii noştri erau mai iuţi(X) decât vulturii cerului.
Ne-au fugărit pe munţi şi ne-au pândit în pustie.
20 Suflarea(Y) vieţii noastre, unsul Domnului, a fost prins(Z) în gropile lor, el,
despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.”
21 „Bucură-te(AA) şi saltă de bucurie, fiica Edomului, care locuieşti în ţara Uţ!
Dar şi la tine va trece potirul(AB) şi tu te vei îmbăta şi te vei dezgoli!
22 Fiica Sionului, nelegiuirea(AC) îţi este ispăşită:
El nu te va mai trimite în robie.
Dar ţie, fiica Edomului, îţi va(AD) pedepsi nelegiuirea
şi îţi va da pe faţă păcatele.”

[a]How the gold has lost its luster,
    the fine gold become dull!
The sacred gems are scattered
    at every street corner.(A)

How the precious children of Zion,(B)
    once worth their weight in gold,
are now considered as pots of clay,
    the work of a potter’s hands!

Even jackals offer their breasts
    to nurse their young,
but my people have become heartless
    like ostriches in the desert.(C)

Because of thirst(D) the infant’s tongue
    sticks to the roof of its mouth;(E)
the children beg for bread,
    but no one gives it to them.(F)

Those who once ate delicacies
    are destitute in the streets.
Those brought up in royal purple(G)
    now lie on ash heaps.(H)

The punishment of my people
    is greater than that of Sodom,(I)
which was overthrown in a moment
    without a hand turned to help her.

Their princes were brighter than snow
    and whiter than milk,
their bodies more ruddy than rubies,
    their appearance like lapis lazuli.

But now they are blacker(J) than soot;
    they are not recognized in the streets.
Their skin has shriveled on their bones;(K)
    it has become as dry as a stick.

Those killed by the sword are better off
    than those who die of famine;(L)
racked with hunger, they waste away
    for lack of food from the field.(M)

10 With their own hands compassionate women
    have cooked their own children,(N)
who became their food
    when my people were destroyed.

11 The Lord has given full vent to his wrath;(O)
    he has poured out(P) his fierce anger.(Q)
He kindled a fire(R) in Zion
    that consumed her foundations.(S)

12 The kings of the earth did not believe,
    nor did any of the peoples of the world,
that enemies and foes could enter
    the gates of Jerusalem.(T)

13 But it happened because of the sins of her prophets
    and the iniquities of her priests,(U)
who shed within her
    the blood(V) of the righteous.

14 Now they grope through the streets
    as if they were blind.(W)
They are so defiled with blood(X)
    that no one dares to touch their garments.

15 “Go away! You are unclean!” people cry to them.
    “Away! Away! Don’t touch us!”
When they flee and wander(Y) about,
    people among the nations say,
    “They can stay here no longer.”(Z)

16 The Lord himself has scattered them;
    he no longer watches over them.(AA)
The priests are shown no honor,
    the elders(AB) no favor.(AC)

17 Moreover, our eyes failed,
    looking in vain(AD) for help;(AE)
from our towers we watched
    for a nation(AF) that could not save us.

18 People stalked us at every step,
    so we could not walk in our streets.
Our end was near, our days were numbered,
    for our end had come.(AG)

19 Our pursuers were swifter
    than eagles(AH) in the sky;
they chased us(AI) over the mountains
    and lay in wait for us in the desert.(AJ)

20 The Lord’s anointed,(AK) our very life breath,
    was caught in their traps.(AL)
We thought that under his shadow(AM)
    we would live among the nations.

21 Rejoice and be glad, Daughter Edom,
    you who live in the land of Uz.(AN)
But to you also the cup(AO) will be passed;
    you will be drunk and stripped naked.(AP)

22 Your punishment will end, Daughter Zion;(AQ)
    he will not prolong your exile.
But he will punish your sin, Daughter Edom,
    and expose your wickedness.(AR)

Footnotes

  1. Lamentations 4:1 This chapter is an acrostic poem, the verses of which begin with the successive letters of the Hebrew alphabet.