Cuvânt împotriva liderilor şi profeţilor falşi ai lui Israel

Am zis:

„Ascultaţi, căpetenii ale lui Iacov
    şi conducători ai casei lui Israel!
N-ar trebui să cunoaşteţi dreptatea?
    Şi totuşi voi urâţi binele şi iubiţi răul,
jupuiţi pielea de pe poporul Meu
    şi carnea de pe oasele lui,
mâncaţi carnea poporului meu,
    jupuiţi pielea de pe el
        şi îi zdrobiţi oasele,
îl ciopârţiţi asemenea cărnii[a] din oală,
    asemenea cărnii din cazan.

Atunci când vor striga către Domnul,
    El nu le va răspunde;
Îşi va ascunde faţa de ei în vremea aceea,
    pentru că au săvârşit fapte rele.“

Aşa vorbeşte Domnul:

„Cât despre profeţii
    care Îmi duc în rătăcire poporul,
aceştia, dacă au muşcat ceva cu dinţii,
    vestesc pacea,
dar, dacă cineva nu le pune nimic în gură,
    se pregătesc de război împotriva lui.
De aceea, noaptea va veni peste voi, fără nici o vedenie,
    şi întunericul – fără nici o descoperire!
Soarele va apune peste aceşti profeţi
    şi ziua se va întuneca peste ei.
Văzătorii vor fi făcuţi de ruşine,
    iar prezicătorii vor fi umiliţi.
Îşi vor acoperi barba cu toţii,[b]
    căci nu va fi răspuns de la Dumnezeu.“

Cât despre mine, eu sunt plin de putere,
    plin de Duhul Domnului,
        de dreptate şi de tărie,
ca să-i fac cunoscută lui Iacov nelegiuirea lui
    şi lui Israel – păcatul lui.

„Ascultaţi aceasta, căpetenii ale casei lui Iacov
    şi conducători ai casei lui Israel,
voi, care aveţi silă faţă de dreptate
    şi suciţi tot ce este drept,
10 voi, care zidiţi Sionul prin vărsare de sânge
    şi Ierusalimul – cu nedreptate!
11 Căpeteniile lui judecă pe mită,
    preoţii lui dau învăţătură pentru plată,
        iar profeţii lui fac preziceri în schimbul argintului.
Ei încă se sprijină şi pe Domnul, zicând:
    «Oare nu este Domnul în mijlocul nostru?!
        Nu va veni peste noi nici o nenorocire!»
12 De aceea, din pricina voastră,
    Sionul va fi arat ca un ogor,
Ierusalimul va deveni un morman de ruine,
    iar muntele Casei va deveni o înălţime acoperită cu păduri.“

Footnotes

  1. Mica 3:3 LXX; TM: ciopârţiţi ca ceea ce este (se fierbe) în oală
  2. Mica 3:7 Semn de mare suferinţă

Mustrări

Am zis: „Ascultaţi, căpetenii ale lui Iacov şi mai-mari ai casei lui Israel! Nu(A) este datoria voastră să cunoaşteţi dreptatea? Şi totuşi voi urâţi binele şi iubiţi răul, le jupuiţi pielea şi carnea de pe oase! După ce au mâncat(B) carnea poporului Meu, după ce-i jupoaie pielea şi-i sfărâmă oasele, îl fac bucăţi ca ceea ce se fierbe într-o oală, ca şi carnea dintr-un cazan(C), apoi strigă(D) către Domnul. Dar El nu le răspunde, ci Îşi ascunde Faţa de ei în vremea aceea, pentru că au făcut fapte rele.” Aşa vorbeşte Domnul despre prorocii(E) care rătăcesc pe poporul meu, care, dacă au de muşcat(F) ceva cu dinţii, vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură(G), vestesc războiul sfânt: „Din pricina aceasta, va veni noaptea(H) peste voi… fără nicio vedenie! Şi întunericul… fără nicio prorocie! Soarele va asfinţi(I) peste aceşti proroci şi ziua se va întuneca peste ei!” Văzătorii vor fi daţi de ruşine, ghicitorii vor roşi, toţi îşi vor acoperi barba, căci Dumnezeu nu va(J) răspunde. Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, sunt plin de cunoştinţa dreptăţii şi de vlagă, ca să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea(K) lui şi lui Israel păcatul lui. „Ascultaţi dar lucrul acesta, căpetenii ale casei lui Iacov şi mai-mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scârbă de dreptate şi care suciţi tot ce este drept; 10 Voi, care zidiţi Sionul(L) cu sânge(M) şi Ierusalimul cu nelegiuire! 11 Căpeteniile(N) cetăţii judecă pentru daruri, preoţii(O) lui învaţă pe popor pentru plată şi prorocii lui prorocesc pe bani şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie(P) pe Domnul şi zic: ‘Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nicio nenorocire!’ 12 De aceea, din pricina voastră, Sionul va fi arat(Q) ca un ogor, Ierusalimul(R) va ajunge un morman de pietre şi muntele(S) Templului, o înălţime acoperită de păduri.

Leaders and Prophets Rebuked

Then I said,

“Listen, you leaders(A) of Jacob,
    you rulers of Israel.
Should you not embrace justice,
    you who hate good and love evil;
who tear the skin from my people
    and the flesh from their bones;(B)
who eat my people’s flesh,(C)
    strip off their skin
    and break their bones in pieces;(D)
who chop(E) them up like meat for the pan,
    like flesh for the pot?(F)

Then they will cry out to the Lord,
    but he will not answer them.(G)
At that time he will hide his face(H) from them
    because of the evil they have done.(I)

This is what the Lord says:

“As for the prophets
    who lead my people astray,(J)
they proclaim ‘peace’(K)
    if they have something to eat,
but prepare to wage war against anyone
    who refuses to feed them.
Therefore night will come over you, without visions,
    and darkness, without divination.(L)
The sun will set for the prophets,(M)
    and the day will go dark for them.(N)
The seers will be ashamed(O)
    and the diviners disgraced.(P)
They will all cover(Q) their faces(R)
    because there is no answer from God.(S)
But as for me, I am filled with power,
    with the Spirit of the Lord,
    and with justice and might,
to declare to Jacob his transgression,
    to Israel his sin.(T)

Hear this, you leaders of Jacob,
    you rulers of Israel,
who despise justice
    and distort all that is right;(U)
10 who build(V) Zion with bloodshed,(W)
    and Jerusalem with wickedness.(X)
11 Her leaders judge for a bribe,(Y)
    her priests teach for a price,(Z)
    and her prophets tell fortunes for money.(AA)
Yet they look(AB) for the Lord’s support and say,
    “Is not the Lord among us?
    No disaster will come upon us.”(AC)
12 Therefore because of you,
    Zion will be plowed like a field,
Jerusalem will become a heap of rubble,(AD)
    the temple(AE) hill a mound overgrown with thickets.(AF)