Debora

După ce a murit Ehud, israeliţii au făcut din nou ce este rău în ochii Domnului şi de aceea Domnul i-a vândut în mâinile lui Iabin, un rege din Canaan, care domnea în Haţor. Sisera, conducătorul oştirii sale, locuia în Haroşet-Goyim. Israeliţii au strigat către Domnul, căci Sisera avea nouă sute de care de fier[a] şi, de douăzeci de ani, îi asuprea puternic.

În perioada aceea în Israel judeca[b] o profetesă pe nume Debora, soţia lui Lapidot. Ea locuia sub Palmierul Deborei; acesta se afla între Rama şi Betel, în regiunea muntoasă a lui Efraim. Israeliţii se duceau la ea pentru judecată. Ea a trimis să fie chemat Barak, fiul lui Abinoam, din Kedeş, în Neftali şi i-a zis:

Domnul, Dumnezeul lui Israel, îţi porunceşte astfel: „Du-te, îndreaptă-te spre muntele Tabor şi ia cu tine zece mii de bărbaţi din Neftali şi din Zabulon! Îl voi atrage pe Sisera, conducătorul oştirii lui Iabin, spre tine, la uedul[c] Chişon, cu toate carele şi oştirile lui şi-l voi da în mâinile tale!“

Barak i-a răspuns:

– Dacă vei merge şi tu cu mine, atunci voi merge şi eu, dar dacă nu vei merge cu mine, nu voi merge nici eu!

Ea i-a zis:

– De mers voi merge cu tine, dar, în felul acesta, slava nu va fi a ta, căci Domnul îl va da pe Sisera în mâinile unei femei!

Apoi Debora a plecat cu Barak la Kedeş.

10 Barak i-a chemat la Kedeş pe cei din Zabulon şi din Neftali; zece mii de bărbaţi mergeau în urma lui, iar Debora l-a însoţit.

11 Chenitul Heber se separase de cheniţi, urmaşii lui Hobab, socrul[d] lui Moise, şi îşi aşezase cortul lângă terebintul din Ţaananim, în apropiere de Kedeş.

12 S-a dat de ştire lui Sisera că Barak, fiul lui Abinoam, s-a îndreptat spre muntele Tabor. 13 Atunci Sisera şi-a pus în mişcare toate cele nouă sute de care de fier şi toţi oamenii care erau cu el, de la Haroşet-Goyim până la uedul Chişon.

14 Debora i-a zis lui Barak: „Ridică-te, căci aceasta este ziua în care a dat Domnul pe Sisera în mâinile tale! Oare nu a mers Domnul înaintea ta?“ Barak s-a coborât de pe muntele Tabor cu cei zece mii de bărbaţi după el. 15 Cu ajutorul sabiei, Domnul l-a zdrobit pe Sisera dinaintea lui Barak, cu toate carele şi cu toată oştirea lui. Sisera s-a dat jos din car şi a fugit pe jos. 16 Barak a urmărit carele şi oştirea până la Haroşet-Goyim şi toată oştirea lui Sisera a fost nimicită. N-a mai rămas nici unul măcar.

17 Sisera însă a reuşit să fugă până la cortul Iaelei, soţia chenitului Heber, căci între Iabin, regele Haţorului, şi familia chenitului Heber era pace.

18 Iael i-a ieşit în întâmpinare şi i-a zis:

– Domnia ta, vino şi intră în cortul meu, nu-ţi fie frică!

El a intrat în cort şi ea l-a ascuns sub o carpetă.

19 El i-a zis:

– Te rog, dă-mi să beau puţină apă căci sunt însetat!

Ea a deschis un burduf cu lapte, i-a dat să bea şi apoi l-a ascuns din nou.

20 El i-a mai zis:

– Stai la intrarea cortului şi dacă va veni cumva vreun om să te întrebe: „Este vreun bărbat aici?“, tu să-i răspunzi că nu este nimeni.

21 După aceea, Iael, soţia lui Heber, a luat un ţăruş de-al cortului, a pus mâna pe un ciocan, a intrat pe ascuns în cort şi i-a înfipt lui Sisera ţăruşul în tâmplă, pironindu-l astfel în pământ. Acesta adormise adânc pentru că era foarte obosit; şi astfel el a murit.

22 În timp ce Barak îl urmărea pe Sisera, Iael a ieşit să-l întâmpine şi i-a zis: „Vino ca să ţi-l arăt pe omul pe care îl cauţi!“ A intrat la ea şi l-a văzut pe Sisera zăcând mort, cu ţăruşul înfipt în tâmplă.

23 În ziua aceea Dumnezeu l-a umilit înaintea israeliţilor pe Iabin, regele din Canaan. 24 Şi mâna israeliţilor a fost din ce în ce mai puternică împotriva lui Iabin, regele din Canaan, până când l-au nimicit.

Footnotes

  1. Judecători 4:3 Vezi nota de la 1:19; şi în v. 13
  2. Judecători 4:4 Cu sensul de a conduce, a cârmui, deşi se pare că Debora avea şi un rol de magistrat, ea fiind aceea care judeca pricinile celor din popor
  3. Judecători 4:7 Vale situată într-un ţinut arid care acumulează apele de pe versanţi în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar; şi în v. 13
  4. Judecători 4:11 Sau: cumnatul

Debora şi Barac

Copiii(A) lui Israel iarăşi au făcut ce nu place Domnului, după moartea lui Ehud. Şi Domnul i-a vândut(B) în mâinile lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea la Haţor(C). Căpetenia oştirii lui era Sisera(D) şi locuia la Haroşet-Goim(E). Copiii lui Israel au strigat către Domnul, căci Iabin avea nouă sute de care de fier(F) şi de douăzeci de ani apăsa(G) cu putere pe copiii lui Israel. Pe vremea aceea, judecător în Israel era Debora, prorociţa, nevasta lui Lapidot. Ea şedea(H) sub finicul Deborei, între Rama şi Betel, în muntele lui Efraim, şi copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecaţi. Ea a trimis să cheme pe Barac(I), fiul lui Abinoam, din Chedeş-Neftali(J), şi i-a zis: „Iată porunca pe care a dat-o Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Du-te, îndreaptă-te spre muntele Taborului şi ia cu tine zece mii de oameni din copiii lui Neftali şi din copiii lui Zabulon; voi trage(K) spre tine, la pârâul Chison(L), pe Sisera, căpetenia oştirii lui Iabin, împreună cu carele şi oştile lui, şi-l voi da în mâinile tale’.” Barac i-a zis: „Dacă vii tu cu mine, mă voi duce, dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce”. Ea a răspuns: „Voi merge cu tine, dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da(M) pe Sisera în mâinile unei femei”. Şi Debora s-a sculat şi s-a dus cu Barac la Chedeş. 10 Barac a chemat pe Zabulon(N) şi Neftali la Chedeş; zece mii de oameni mergeau în(O) urma lui, şi Debora a plecat cu el. 11 Heber, Chenitul(P), se despărţise de cheniţi, fiii lui Hobab(Q), socrul lui Moise, şi îşi întinsese cortul până la stejarul Ţaanaim, lângă(R) Chedeş. 12 Au dat de ştire lui Sisera că Barac, fiul lui Abinoam, s-a îndreptat spre muntele Taborului. 13 Şi, de la Haroşet-Goim, Sisera şi-a strâns spre pârâul Chisonului toate carele, nouă sute de care de fier, şi tot poporul care era cu el. 14 Atunci, Debora a zis lui Barac: „Scoală-te, căci iată ziua când dă Domnul pe Sisera în mâinile tale. Într-adevăr, Domnul(S) merge înaintea ta”. Şi Barac s-a repezit de pe muntele Taborului, cu zece mii de oameni după el. 15 Domnul(T) a pus pe fugă dinaintea lui Barac, prin ascuţişul sabiei, pe Sisera, toate carele lui şi toată tabăra. Sisera s-a dat jos din carul lui şi a fugit pe jos. 16 Barac a urmărit carele şi oştirea până la Haroşet-Goim, şi toată oştirea lui Sisera a căzut sub ascuţişul sabiei, fără să fi rămas un singur om.

Sisera este ucis de Iael

17 Sisera a fugit pe jos în cortul Iaelei, nevasta lui Heber, Chenitul, căci între Iabin, împăratul Haţorului, şi casa lui Heber, Chenitul, era pace. 18 Iael a ieşit înaintea lui Sisera şi i-a zis: „Intră, domnul meu, intră la mine şi nu te teme”. El a intrat la ea în cort şi ea l-a ascuns sub o învelitoare. 19 El i-a zis: „Dă-mi, te rog, puţină apă să beau, căci mi-e sete”. Ea a deschis burduful(U) cu lapte, i-a dat să bea şi l-a acoperit. 20 El i-a mai zis: „Stai la uşa cortului şi, dacă vine cineva şi te întreabă: ‘Este cineva aici?’ să răspunzi: ‘Nu’.” 21 Iael(V), nevasta lui Heber, a luat un ţăruş de al cortului, a pus mâna pe ciocan, s-a apropiat încet de el şi i-a bătut ţăruşul în tâmplă, aşa că a răspuns adânc în pământ. El adormise adânc şi era rupt de oboseală şi a murit. 22 Pe când Barac urmărea pe Sisera, Iael i-a ieşit înainte şi i-a zis: „Vino, şi-ţi voi arăta pe omul pe care-l cauţi”. El a intrat la ea, şi iată că Sisera stătea întins, mort, cu ţăruşul bătut în tâmplă. 23 În ziua aceea, Dumnezeu a smerit(W) pe Iabin, împăratul Canaanului, înaintea copiilor lui Israel. 24 Şi mâna copiilor lui Israel a apăsat greu asupra lui Iabin, împăratul Canaanului, până ce au nimicit pe Iabin, împăratul Canaanului.