30 Dar acum ei mă batjocoresc,
    ei, cei mai tineri decât mine,
pe ai căror părinţi nu i-am considerat vrednici
    să-i pun printre câinii turmei mele.
Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
    de vreme ce rămăseseră fără vigoare?
Epuizaţi de sărăcie şi de foame,
    cutreierau pustia[a],
        noaptea, prin locuri părăsite şi pustii,
smulgeau nalbă dintre arbuşti,
    mâncau chiar şi[b] rădăcini de verigel.
Erau izgoniţi din mijlocul oamenilor,
    striga lumea după ei ca după nişte hoţi.
Ei locuiau în văi uscate,
    între stânci şi-n gropile pământului.
Urlau printre tufişuri,
    se îngrămădeau în mărăcini.
Fii ai nebunilor şi ai celor fără nume,
    ei au fost izgoniţi din ţară.

Dar acum ei cântă, râzând de mine;
    am devenit de pomină printre ei.
10 Mă urăsc, se îndepărtează de mine,
    nu se sfiesc să mă scuipe în faţă.
11 Pentru că El mi-a slăbit coarda arcului[c] şi m-a smerit,
    ei nu mai au frâu faţă de mine.
12 La dreapta mea se ridică o gloată.[d]
    Ei întind curse picioarelor mele
        şi ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către mine.
13 Îmi nimicesc cărările,
    îmi măresc necazul
        şi nimeni nu-i opreşte[e].
14 Ajung la mine ca printr-o spărtură largă.
    Se rostogolesc printre dărâmături.
15 Spaimele mă copleşesc,
    demnitatea mi-e smulsă ca de vânt,
        siguranţa mea se risipeşte ca un nor.

16 Sufletul mi-e vărsat din mine,
    m-au cuprins zilele suferinţei.
17 Noaptea îmi străpunge oasele,
    iar durerile care mă rod n-au odihnă.
18 Cu o mare putere Dumnezeu îmi smulge haina,
    mă strânge ca gulerul de la tunică.
19 El m-a aruncat în noroi
    şi-am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
20 Strig către Tine, dar Tu nu răspunzi;
    stau în picioare, dar Tu stai şi te uiţi la mine[f].
21 Ai devenit crud cu mine,
    mă loveşti cu tăria mâinii Tale,
22 mă ridici deasupra vântului
    şi mă arunci în furia furtunii.
23 Ştiu că mă duci la moarte,
    în locul hotărât pentru toţi cei vii.

24 Nimeni nu întinde mâna unui om deznădăjduit,
    când strigă după ajutor în necazul său.
25 N-am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele?
    N-a fost întristat sufletul meu pentru cel sărac?
26 Dar când aşteptam binele, a venit răul
    şi când aşteptam lumina, a venit întunericul.
27 Măruntaiele îmi fierb fără încetare,
    zile de suferinţă vin peste mine.
28 Umblu înnegrit, dar nu de soare.
    Mă ridic în adunare şi strig după ajutor.
29 Am ajuns frate cu şacalii
    şi tovarăş cu struţii.
30 Pielea mi se înnegreşte şi cade,
    şi oasele îmi ard de febră.
31 Lira îmi este instrument de jale,
    iar fluierul meu scoate sunete de plâns.

Footnotes

  1. Iov 30:3 Sau: rodeau rădăcini uscate
  2. Iov 30:4 Sau: se încălzeau cu
  3. Iov 30:11 Sau: mi-a desfăcut coarda cortului
  4. Iov 30:12 Sensul termenului în ebraică este nesigur
  5. Iov 30:13 Sau: necazul, / spunând:Nimeni nu-l ajută!
  6. Iov 30:20 Sau: dar nu-Ţi pasă de mine

30 Şi acum… am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine,
pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?
Sfrijiţi de sărăcie şi foame,
fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.
Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei
şi n-au ca pâine decât rădăcina de bucsau.
Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor,
strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.
Locuiesc în văi îngrozitoare,
în peşterile pământului şi în stânci.
Urlă printre tufişuri
şi se adună sub mărăcini.
Fiinţe mârşave şi dispreţuite,
sunt izgoniţi din ţară.
Şi acum(A), astfel de oameni mă pun în cântecele lor,
am ajuns de batjocura lor.
10 Mă urăsc, mă ocolesc,
mă scuipă(B) în faţă.
11 Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc,
nu mai au niciun frâu înaintea mea.
12 Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea
şi îmi împing picioarele,
şi îşi croiesc(C) cărări împotriva mea, ca să mă piardă.
13 Îmi nimicesc cărarea
şi lucrează ca să mă prăpădească,
ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
14 Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine,
se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.
15 Mă apucă groaza.
Slava îmi este spulberată ca de vânt,
ca un nor a trecut fericirea mea.
16 Şi acum, mi se topeşte(D) sufletul în mine
şi m-au apucat zilele suferinţei.
17 Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele,
durerea care mă roade nu încetează.
18 De tăria suferinţei, haina îşi pierde faţa,
mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.
19 Dumnezeu m-a aruncat în noroi
şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
20 Strig către Tine şi nu-mi răspunzi;
stau în picioare şi nu mă vezi.
21 Eşti fără milă împotriva mea,
lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt
şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.
23 Căci ştiu că mă duci la moarte,
în locul unde(E) se întâlnesc toţi cei vii.
24 Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mâinile?
Cel în nenorocire nu cere ajutor?
25 Nu plângeam(F) eu pe cel amărât?
N-avea inima mea milă de cel lipsit?
26 Mă aşteptam la fericire,
şi când colo, nenorocirea(G) a venit peste mine;
trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul.
27 Îmi fierb măruntaiele fără încetare,
m-au apucat zilele de durere.
28 Umblu înnegrit(H), dar nu de soare.
Mă scol în plină adunare şi strig după ajutor.
29 Am ajuns frate(I) cu şacalii,
tovarăş cu struţii.
30 Pielea(J) mi se înnegreşte şi cade,
iar oasele(K) îmi ard şi se usucă.
31 Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale
şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.

30 “But now they mock me,(A)
    men younger than I,
whose fathers I would have disdained
    to put with my sheep dogs.(B)
Of what use was the strength of their hands to me,
    since their vigor had gone from them?
Haggard from want and hunger,
    they roamed[a] the parched land(C)
    in desolate wastelands(D) at night.(E)
In the brush they gathered salt herbs,(F)
    and their food[b] was the root of the broom bush.(G)
They were banished from human society,
    shouted at as if they were thieves.
They were forced to live in the dry stream beds,
    among the rocks and in holes in the ground.(H)
They brayed(I) among the bushes(J)
    and huddled in the undergrowth.
A base and nameless brood,(K)
    they were driven out of the land.(L)

“And now those young men mock me(M) in song;(N)
    I have become a byword(O) among them.
10 They detest me(P) and keep their distance;
    they do not hesitate to spit in my face.(Q)
11 Now that God has unstrung my bow(R) and afflicted me,(S)
    they throw off restraint(T) in my presence.
12 On my right(U) the tribe[c] attacks;
    they lay snares(V) for my feet,(W)
    they build their siege ramps against me.(X)
13 They break up my road;(Y)
    they succeed in destroying me.(Z)
    ‘No one can help him,’ they say.
14 They advance as through a gaping breach;(AA)
    amid the ruins they come rolling in.
15 Terrors(AB) overwhelm me;(AC)
    my dignity is driven away as by the wind,
    my safety vanishes like a cloud.(AD)

16 “And now my life ebbs away;(AE)
    days of suffering grip me.(AF)
17 Night pierces my bones;
    my gnawing pains never rest.(AG)
18 In his great power(AH) God becomes like clothing to me[d];
    he binds me like the neck of my garment.
19 He throws me into the mud,(AI)
    and I am reduced to dust and ashes.(AJ)

20 “I cry out to you,(AK) God, but you do not answer;(AL)
    I stand up, but you merely look at me.
21 You turn on me ruthlessly;(AM)
    with the might of your hand(AN) you attack me.(AO)
22 You snatch me up and drive me before the wind;(AP)
    you toss me about in the storm.(AQ)
23 I know you will bring me down to death,(AR)
    to the place appointed for all the living.(AS)

24 “Surely no one lays a hand on a broken man(AT)
    when he cries for help in his distress.(AU)
25 Have I not wept for those in trouble?(AV)
    Has not my soul grieved for the poor?(AW)
26 Yet when I hoped for good, evil came;
    when I looked for light, then came darkness.(AX)
27 The churning inside me never stops;(AY)
    days of suffering confront me.(AZ)
28 I go about blackened,(BA) but not by the sun;
    I stand up in the assembly and cry for help.(BB)
29 I have become a brother of jackals,(BC)
    a companion of owls.(BD)
30 My skin grows black(BE) and peels;(BF)
    my body burns with fever.(BG)
31 My lyre is tuned to mourning,(BH)
    and my pipe(BI) to the sound of wailing.

Footnotes

  1. Job 30:3 Or gnawed
  2. Job 30:4 Or fuel
  3. Job 30:12 The meaning of the Hebrew for this word is uncertain.
  4. Job 30:18 Hebrew; Septuagint power he grasps my clothing