17 Mi se pierde suflarea,
mi se sting zilele,
mă aşteaptă mormântul^(A).
² Sunt înconjurat de batjocoritori,
şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările^(B) lor.
³ Pune-Te singur zălog^(C) pentru mine înaintea Ta.
Altfel cine ar putea răspunde pentru mine?
⁴ Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii.
De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie.
⁵ Cine dă pe prieteni să fie prădaţi,
copiilor aceluia li se vor topi ochii.
⁶ M-a făcut de basmul^(D) oamenilor
şi ca unul pe care-l scuipi în faţă!
⁷ Ochiul^(E) mi se întunecă de durere;
toate mădularele mele sunt ca o umbră.
⁸ Oamenii fără prihană sunt înmărmuriţi de aceasta,
şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.
⁹ Cel fără prihană rămâne totuşi tare pe calea lui,
cel cu mâinile^(F) curate se întăreşte tot mai mult.
¹⁰ Dar voi, toţi, întoarceţi-vă^(G),
veniţi iarăşi cu cuvântările voastre,
şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.
¹¹ Ce! Mi s-au dus^(H) zilele,
mi s-au nimicit planurile,
planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea…
¹² Şi ei mai spun că noaptea este zi,
că se apropie lumina, când întunericul a şi venit!
¹³ Când Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă,
când în întuneric îmi voi înălţa culcuşul;
¹⁴ când strig gropii: ‘Tu eşti tatăl meu!’
Şi viermilor: ‘Voi sunteţi mama şi sora mea!’
¹⁵ Unde mai este atunci nădejdea mea?
Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?
¹⁶ Ea se va pogorî^(I) cu mine la porţile Locuinţei morţilor,
când vom merge împreună^[a] să ne odihnim^(J) în ţărână.”