4 ‘Israele, de te vei întoarce, dacă te vei întoarce^(A) la Mine, zice Domnul, dacă vei scoate urâciunile tale dinaintea Mea, nu vei mai rătăci. ² Dacă^(B) vei jura: «Viu este Domnul!» cu adevăr^(C), cu neprihănire şi cu dreptate, atunci neamurile^(D) vor fi binecuvântate în El şi se vor făli^(E) cu El ³ Căci aşa vorbeşte Domnul către oamenii din Iuda şi din Ierusalim: «Desţeleniţi-vă^(F) un ogor nou şi nu semănaţi între^(G) spini! ⁴ Tăiaţi-vă împrejur^(H) pentru Domnul, tăiaţi-vă împrejur inimile, oamenii lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă fără să se poată stinge din pricina răutăţii faptelor voastre!»

O năvălire străină

⁵ Daţi de ştire în Iuda, vestiţi la Ierusalim şi spuneţi: «Sunaţi din trâmbiţă în ţară!» Strigaţi în gura mare şi ziceţi: «Strângeţi-vă^(I) şi haidem în cetăţile întărite!» ⁶ Înălţaţi un steag spre Sion, fugiţi şi nu vă opriţi! Căci de la miazănoapte^(J) aduc nenorocirea şi un mare prăpăd. ⁷ Leul se aruncă^(K) din tufarul său, nimicitorul^(L) neamurilor a pornit, şi-a părăsit locul, ca să-ţi pustiască^(M) ţara, să-ţi dărâme cetăţile şi nimeni să nu mai locuiască în ele.’ ⁸ De aceea, acoperiţi-vă^(N) cu saci, plângeţi şi gemeţi, căci mânia aprinsă a Domnului nu se abate de la noi. ⁹ ‘În ziua aceea, zice Domnul, împăratul şi căpeteniile îşi vor pierde inima, preoţii vor rămâne încremeniţi şi prorocii uimiţi.’ ¹⁰ Eu am zis: ‘Ah, Doamne, Dumnezeule! Ai înşelat^(O) în adevăr pe poporul acesta şi Ierusalimul când^(P) ai zis: «Veţi avea pace!» Şi totuşi sabia le ameninţă viaţa.’ ¹¹ În vremea aceea, se va zice poporului acestuia şi Ierusalimului: ‘Un vânt^(Q) arzător suflă din locurile înalte ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să cureţe grâul. ¹² Ci un vânt năpraznic vine de acolo până la Mine! Acum le voi^(R) rosti hotărârea!’ ¹³ ‘Iată, nimicitorul înaintează ca norii; carele lui^(S) sunt ca un vârtej, caii^(T) lui sunt mai uşori decât vulturii. Vai de noi, căci suntem prăpădiţi! – ¹⁴ Curăţeşte-ţi inima^(U) de rău, Ierusalime, ca să fii mântuit! Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta? ¹⁵ Căci un glas care porneşte de la Dan^(V) şi vesteşte nenorocirea o vesteşte de la muntele lui Efraim.’ ¹⁶ ‘Spuneţi lucrul acesta neamurilor, faceţi-l cunoscut Ierusalimului. Vin nişte împresurători dintr-o ţară^(W) depărtată şi strigă împotriva cetăţilor lui Iuda. ¹⁷ Ca cei ce păzesc un ogor^(X), ei înconjoară Ierusalimul, căci s-a răzvrătit împotriva Mea’, zice Domnul. ¹⁸ ‘Acesta este rodul căilor şi faptelor tale^(Y), este vina răutăţii tale, dacă este aşa de amar şi te pătrunde până la inimă. ¹⁹ Măruntaiele^(Z) mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiţei şi strigătul de război. ²⁰ Se vesteşte dărâmare^(AA) peste dărâmare, căci toată ţara este pustiită; colibele^(AB) îmi sunt pustiite deodată şi corturile, într-o clipă! ²¹ Până când voi vedea steagul fâlfăind şi voi auzi sunetul trâmbiţei?’ ²² ‘Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaşte; sunt nişte copii fără minte şi lipsiţi de pricepere; sunt meşteri^(AC) să facă răul, dar nu ştiu să facă binele.’ ²³ ‘Mă uit la pământ^(AD), şi iată că este pustiu^(AE) şi gol; mă uit la ceruri, şi lumina lor a pierit! ²⁴ Mă uit^(AF) la munţi, şi iată că sunt zguduiţi şi toate dealurile se clatină! ²⁵ Mă uit, şi iată că nu este niciun om şi toate păsările cerurilor^(AG) au fugit! ²⁶ Mă uit, şi, iată, Carmelul este un pustiu şi toate cetăţile sale sunt nimicite înaintea Domnului şi înaintea mâniei Lui aprinse!’ ²⁷ Căci aşa vorbeşte Domnul: ‘Toată ţara va fi pustiită, dar nu o voi nimici^(AH) de tot. ²⁸ Din pricina aceasta ţara^(AI) este în jale şi cerurile^(AJ) sus sunt întunecate, căci Eu am zis, am hotărât lucrul acesta, şi nu-Mi pare rău^(AK) de el, nu Mă voi întoarce. ²⁹ La vuietul călăreţilor şi arcaşilor, toate cetăţile fug; se ascund în păduri şi se suie pe stânci; toate cetăţile sunt părăsite, nu mai au locuitori. ³⁰ Şi tu, pustiito, ce vei face? Te vei îmbrăca în cârmâz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îţi vei sulimeni^(AL) ochii, dar degeaba te vei înfrumuseţa: ibovnicii tăi^(AM) te dispreţuiesc şi vor să-ţi ia viaţa. ³¹ Căci Eu aud nişte ţipete ca ale unei femei în chinurile naşterii, ţipete de durere ca la cea dintâi facere. Este glasul fiicei Sionului, care suspină şi întinde^(AN) mâinile zicând: «Nenorocita de mine! Mor din pricina ucigaşilor!»’