15 Apoi Domnul mi-a zis:

– Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, Eu tot n-aş fi binevoitor cu cei din poporul acesta. Izgoneşte-i dinaintea Mea! Să plece! Dacă te vor întreba unde să se ducă, să le răspunzi că aşa vorbeşte Domnul:

„Cei destinaţi morţii – la moarte;
    cei destinaţi sabiei – la sabie;
cei destinaţi foametei – la foamete;
    şi cei destinaţi robiei – în robie.“

Voi trimite împotriva lor patru feluri de nenorociri, zice Domnul: sabia, ca să-i ucidă; câinii, ca să-i sfâşie; păsările cerului şi fiarele pământului – ca să-i mănânce şi să-i distrugă. Îi voi face să fie dezgustători pentru toate regatele pământului, din cauza faptelor lui Manase, fiul lui Ezechia, regele lui Iuda, pe care le-a săvârşit în Ierusalim.

„Cui îi va fi milă de tine, Ierusalime?
    Cine va plânge pentru tine?
        Cine va veni să te întrebe de sănătate?
M-ai respins, zice Domnul,
    continui să-Mi întorci spatele.
De aceea Îmi întind mâna împotriva ta şi te distrug.
    M-am săturat să mai am milă de tine.“
Îi voi vântura cu furca
    la porţile ţării;
îi voi lipsi de copii şi îi voi distruge pe cei din poporul Meu,
    căci nu şi-au schimbat căile.
Văduvele lor vor fi mai numeroase
    decât nisipul mării.
Ziua în amiaza mare voi aduce nimicitorul
    peste mama celui tânăr[a];
voi face să cadă deodată peste ea
    chinul şi groaza.
Cea care născuse şapte fii va fi slăbită,
    îşi va da duhul.
Soarele ei va apune când este încă ziuă;
    va fi ruşinată şi umilită.
Pe cei rămaşi în viaţă îi voi da pradă sabiei,
    înaintea duşmanilor lor, zice Domnul.

10 – Vai de mine, mamă, pentru că m-ai născut!
    Pe mine, om de ceartă şi de neînţelegere pentru toată ţara.
Nu dau împrumut, nici nu iau împrumut
    şi totuşi toţi mă blestemă!

11 Domnul a zis:

– Cu siguranţă te voi elibera, ca să fii fericit.
    Cu siguranţă îi voi face pe duşmanii tăi să te implore
        în vremurile de nenorocire şi de necaz.

12 Poate cineva să frângă fierul –
    fierul din nord – sau bronzul?[b]
13 Averile şi comorile tale
    le voi da ca pradă, fără preţ,
din cauza tuturor păcatelor tale
    săvârşite pe întreg ţinutul tău.
14 Te voi face să slujeşti duşmanilor tăi[c],
    într-o ţară pe care nu o cunoşti,
căci focul mâniei Mele s-a aprins
    şi arde peste voi.

15 – Tu ştii totul, Doamne!
    Adu-Ţi aminte de mine şi ai grijă de mine!
        Răzbună-mă împotriva celor ce mă persecută!
Tu eşti îndelung răbdător – nu mă alunga!
    Tu ştii cât dispreţ sufăr pentru Tine!
16 Când am găsit cuvintele Tale, le-am mâncat.
    Cuvintele Tale au fost bucuria şi desfătarea inimii mele,
căci Numele Tău este chemat peste mine,
    Doamne, Dumnezeul Oştirilor!
17 N-am şezut niciodată în compania petrecăreţilor,
    ca să mă înveselesc cu ei.
Am stat singur, pentru că mâna Ta era peste mine
    şi mă umpluseşi de indignare.
18 De ce durerea mea este fără sfârşit?
    De ce rana mea este incurabilă şi refuză să se vindece?
Vei fi Tu pentru mine ca un izvor înşelător,
    ca o apă care seacă?

19 – Aşa vorbeşte Domnul:

„Dacă te vei întoarce la Mine, te voi aduce din nou
    să stai înaintea Mea.
Dacă vei rosti cuvinte de valoare, şi nu cuvinte de nimic,
    vei fi ca gura Mea.
Ei să se întoarcă la tine,
    şi nu tu să te întorci la ei!
20 Te voi face un zid pentru cei din poporul acesta,
    un zid tare din bronz.
Ei vor lupta împotriva ta,
    însă nu te vor învinge,
căci Eu sunt cu tine
    ca să te eliberez şi să te izbăvesc, zice Domnul.
21 Te voi izbăvi din mâinile celor răi
    şi te voi răscumpăra din palmele celor ce inspiră teamă.“

Footnotes

  1. Ieremia 15:8 Sensul în ebraică al versului este nesigur; Siriacă: peste mame şi peste tineri
  2. Ieremia 15:12 Sau: Poate fierul şi bronzul / să frângă fierul din nord?
  3. Ieremia 15:14 Câteva mss TM; LXX şi Siriacă (vezi şi Ier. 17:4); cele mai multe mss TM: Îi voi face pe duşmanii tăi să te ducă

15 Domnul mi-a zis: „Chiar(A) dacă Moise(B) şi(C) Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte-l dinaintea Mea, ducă-se! Şi dacă-ţi vor zice: ‘Unde să ne ducem?’ să le răspunzi: Aşa vorbeşte Domnul: ‘La moarte(D) cei sortiţi la moarte, la sabie cei sortiţi sabiei, la foamete cei sortiţi foametei, la robie cei sortiţi robiei!’ Căci voi trimite(E) împotriva lor patru feluri de nenorociri, zice Domnul: sabia ca să-i ucidă, câinii ca să-i sfâşie, păsările(F) cerului şi fiarele pământului ca să-i mănânce şi să-i nimicească. Îi voi face de pomină(G) pentru toate împărăţiile pământului din pricina lui Manase(H), fiul lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi pentru tot ce a făcut el în Ierusalim. Căci cine(I) să aibă milă de tine, Ierusalime, cine să te plângă? Cine să meargă să te întrebe de sănătate?” „M-ai(J) părăsit, zice Domnul, ai dat(K) înapoi, de aceea Îmi întind mâna împotriva ta şi te nimicesc: sunt sătul(L) de milă. Îi vântur cu lopata la porţile ţării; îi lipsesc de copii, pierd pe poporul Meu, căci nu s-au(M) abătut de la căile lor. Văduvele lor sunt mai multe decât boabele de nisip din mare; peste mama tânărului, aduc un pustiitor ziua nămiaza mare; fac să cadă deodată peste ea necazul şi groaza. Cea(N) care născuse şapte fii tânjeşte, îşi dă sufletul; soarele ei apune(O) când este încă ziuă: este roşie, acoperită de ruşine. Pe cei ce mai rămân, îi dau pradă sabiei înaintea vrăjmaşilor lor”, zice Domnul. 10 „Vai de mine(P), mamă, că m-ai născut pe mine, om de ceartă şi de pricină pentru toată ţara! Nu iau cu împrumut, nici nu dau cu împrumut, şi totuşi toţi mă blestemă!” 11 Domnul a răspuns: „Da, vei avea un viitor fericit; da, voi sili pe vrăjmaş(Q) să te roage la vreme de nenorocire şi la vreme de necaz! 12 Poate fierul să frângă fierul de la miazănoapte şi arama? 13 Averile şi comorile tale le voi da pradă fără despăgubire(R) din pricina tuturor păcatelor tale, pe tot ţinutul tău. 14 Te voi duce rob la vrăjmaşul tău, într-o ţară(S) pe care n-o cunoşti, căci focul mâniei(T) Mele s-a aprins şi arde peste voi!” 15 „Tu ştii tot(U), Doamne! Adu-ţi aminte de mine, nu mă uita, răzbună-mă(V) pe prigonitorii mei! Nu mă lua, după îndelunga Ta răbdare. Gândeşte-Te că sufăr ocara(W) din pricina Ta! 16 Când am primit cuvintele Tale, le-am(X) înghiţit; cuvintele(Y) Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor! 17 N-am şezut în adunarea(Z) celor ce petrec, ca să mă veselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, căci mă umpluseşi de mânie. 18 Pentru ce nu mai conteneşte suferinţa(AA) mea? Pentru ce mă ustură rana şi nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine ca(AB) un izvor înşelător, ca o apă(AC) care seacă?” 19 De aceea aşa vorbeşte Domnul: „Dacă te vei lipi(AD) iarăşi de Mine, îţi voi răspunde iarăşi şi vei sta înaintea(AE) Mea; dacă vei despărţi(AF) ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei! 20 Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tare(AG) de aramă; ei se vor război cu tine, dar nu(AH) te vor birui; căci Eu voi fi cu tine, ca să te scap şi să te izbăvesc, zice Domnul. 21 Te voi izbăvi din mâna celor răi şi te voi scăpa din mâna asupritorilor.”