Promisiunea Duhului Sfânt şi înălţarea lui Isus la cer

Teofilus,

În prima carte[a] am scris despre toate lucrurile pe care a început Isus să le facă şi să-i înveţe pe oameni până în ziua în care a fost luat în cer, după ce le dăduse mai întâi porunci, prin Duhul Sfânt, apostolilor pe care-i alesese. După suferinţa Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi convingătoare, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile şi vorbind despre Împărăţia lui Dumnezeu[b].

În timp ce se afla laolaltă cu ei, le-a poruncit astfel: „Să nu vă îndepărtaţi de Ierusalim, ci să aşteptaţi promisiunea Tatălui, despre care aţi auzit de la Mine. Căci Ioan a botezat cu[c] apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.“

Prin urmare, atunci când s-au strâns laolaltă, ei L-au întrebat:

– Doamne, în vremea aceasta vei restaura împărăţia lui Israel?

El le-a răspuns:

– Nu este treaba voastră să cunoaşteţi vremurile sau momentele pe care Tatăl le-a aşezat prin propria Sa autoritate. Voi însă veţi primi putere atunci când va veni Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.

După ce a spus aceste lucruri, Isus a fost înălţat şi, în timp ce ei se uitau, un nor L-a luat dinaintea ochilor lor. 10 Şi cum priveau ei spre cer, în timp ce El pleca, iată că li s-au înfăţişat doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, 11 care le-au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer?! Acest Isus, Care a fost luat în cer de la voi, va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut mergând spre cer.“

Matia ales în locul lui Iuda

12 Atunci ei s-au întors în Ierusalim de pe muntele numit „al Măslinilor“, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum parcurs în ziua de Sabat[d]. 13 Când au intrat în casă, au urcat în camera de sus, unde stăteau de obicei. Acolo erau: Petru, Ioan, Iacov, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov – fiul lui Alfeus –, Simon zelotul şi Iuda – fiul lui Iacov. 14 Toţi aceştia stăruiau în rugăciune în acelaşi gând, împreună cu femeile, cu Maria – mama lui Isus – şi cu fraţii Lui.

15 În zilele acelea, Petru s-a ridicat în mijlocul fraţilor, o mulţime de aproape o sută douăzeci de oameni, şi le-a zis: 16 „Bărbaţi, fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă mai dinainte de Duhul Sfânt, prin gura lui David, cu privire la Iuda, care a devenit călăuza celor ce L-au arestat pe Isus. 17 El era numărat ca fiind unul dintre noi şi fusese ales să ia parte la această slujire. 18 (Din răsplata pentru nelegiuirea lui, omul acesta şi-a cumpărat un ogor şi, căzând cu capul în jos, a plesnit în două pe la mijloc şi i s-au vărsat toate intestinele în acel loc. 19 Lucrul acesta a devenit cunoscut tuturor locuitorilor din Ierusalim, astfel că ogorul acela a fost numit, în limba lor, „Acheldama“, adică „Ogorul sângelui“.) 20 Căci în cartea Psalmilor este scris:

«Fie-i locuinţa pustiită
    şi nimeni să nu mai locuiască în ea!»[e]

şi

«Slujba lui s-o ia altul!»[f]

21 Trebuie deci ca, dintre bărbaţii care ne-au însoţit în toată perioada în care Domnul Isus a umblat printre noi, 22 începând de la botezul lui Ioan şi până în ziua în care Isus a fost luat sus de la noi, unul din aceştia să devină împreună cu noi un martor al învierii Lui.“

23 Şi au propus doi: pe Iosif, numit Barsabas, căruia i se mai zicea şi Iustus, şi pe Matias. 24 Ei s-au rugat astfel: „Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată-ne pe care dintre aceştia doi l-ai ales 25 ca să ia locul în slujirea şi apostolia aceasta, de la care s-a abătut Iuda ca să se ducă la locul lui!“ 26 Au tras la sorţi şi sorţul a căzut pe Matias, care a fost socotit împreună cu cei unsprezece apostoli.

Footnotes

  1. Faptele Apostolilor 1:1 Gr.: logos, adică lucrare, tratat; este vorba despre Evanghelia după Luca
  2. Faptele Apostolilor 1:3 Împărăţia lui Dumnezeu reprezintă domnia lui Dumnezeu, fiind în acelaşi timp o realitate prezentă şi o nădejde în viitor; peste tot în carte
  3. Faptele Apostolilor 1:5 Sau: în
  4. Faptele Apostolilor 1:12 Cf. Mişna (culegere de texte legislative, reflectând cinci secole de tradiţie: 300 î.Cr.-200 d.Cr.) călătoria în ziua de Sabat era limitată la o distanţă de 2000 de coţi, cu puţin peste 1 km
  5. Faptele Apostolilor 1:20 Vezi Ps. 69:25
  6. Faptele Apostolilor 1:20 Vezi Ps. 109:8

Înălţarea lui Isus

Teofile(A), în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni, de la început până(B) în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse(C) poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese. După patima Lui, li S-a înfăţişat viu(D), prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. Pe(E) când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”(F), le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. Căci(G) Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi(H) fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne(I), în vremea aceasta ai de gând să aşezi(J) din nou Împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: „Nu(K) este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci(L)voi veţi primi o putere, când Se va pogorî(M)Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” După(N) ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat(O) la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. 10 Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în(P) alb 11 şi au zis: „Bărbaţi galileeni(Q), de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va(R) veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”

Întoarcerea apostolilor

12 Atunci(S), ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului. 13 Când au ajuns acasă, s-au suit în(T) odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau Petru(U), Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon(V) Zilotul şi Iuda(W), fiul lui Iacov. 14 Toţi aceştia(X) stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile(Y) şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii(Z) Lui.

Alegerea lui Matia

15 În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor – numărul(AA) celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci – şi a zis: 16 „Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura(AB) spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care(AC) a fost călăuza celor ce au prins pe Isus. 17 El(AD) era din numărul nostru şi era părtaş al aceleiaşi slujbe(AE). 18 Omul(AF) acesta a dobândit un ogor cu plata(AG) nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele. 19 Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit, în limba lor, Acheldama, adică Ogorul sângelui. 20 În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: ‘Locuinţa lui să rămână(AH) pustie şi nimeni să nu locuiască în ea!’ şi ‘Slujba(AI) lui s-o ia altul!’ 21 Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, 22 cu începere(AJ) de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălţat(AK) El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept(AL) martor al învierii Lui.” 23 Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba(AM), zis şi Iust, şi pe Matia. 24 Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu, care(AN) cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales, 25 ca(AO) să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui”. 26 Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.

Jesus Taken Up Into Heaven

In my former book,(A) Theophilus, I wrote about all that Jesus began to do and to teach(B) until the day he was taken up to heaven,(C) after giving instructions(D) through the Holy Spirit to the apostles(E) he had chosen.(F) After his suffering, he presented himself to them and gave many convincing proofs that he was alive. He appeared to them(G) over a period of forty days and spoke about the kingdom of God.(H) On one occasion, while he was eating with them, he gave them this command: “Do not leave Jerusalem, but wait(I) for the gift my Father promised, which you have heard me speak about.(J) For John baptized with[a] water,(K) but in a few days you will be baptized with[b] the Holy Spirit.”(L)

Then they gathered around him and asked him, “Lord, are you at this time going to restore(M) the kingdom to Israel?”

He said to them: “It is not for you to know the times or dates the Father has set by his own authority.(N) But you will receive power when the Holy Spirit comes on you;(O) and you will be my witnesses(P) in Jerusalem, and in all Judea and Samaria,(Q) and to the ends of the earth.”(R)

After he said this, he was taken up(S) before their very eyes, and a cloud hid him from their sight.

10 They were looking intently up into the sky as he was going, when suddenly two men dressed in white(T) stood beside them. 11 “Men of Galilee,”(U) they said, “why do you stand here looking into the sky? This same Jesus, who has been taken from you into heaven, will come back(V) in the same way you have seen him go into heaven.”

Matthias Chosen to Replace Judas

12 Then the apostles returned to Jerusalem(W) from the hill called the Mount of Olives,(X) a Sabbath day’s walk[c] from the city. 13 When they arrived, they went upstairs to the room(Y) where they were staying. Those present were Peter, John, James and Andrew; Philip and Thomas, Bartholomew and Matthew; James son of Alphaeus and Simon the Zealot, and Judas son of James.(Z) 14 They all joined together constantly in prayer,(AA) along with the women(AB) and Mary the mother of Jesus, and with his brothers.(AC)

15 In those days Peter stood up among the believers (a group numbering about a hundred and twenty) 16 and said, “Brothers and sisters,[d](AD) the Scripture had to be fulfilled(AE) in which the Holy Spirit spoke long ago through David concerning Judas,(AF) who served as guide for those who arrested Jesus. 17 He was one of our number(AG) and shared in our ministry.”(AH)

18 (With the payment(AI) he received for his wickedness, Judas bought a field;(AJ) there he fell headlong, his body burst open and all his intestines spilled out. 19 Everyone in Jerusalem heard about this, so they called that field in their language(AK) Akeldama, that is, Field of Blood.)

20 “For,” said Peter, “it is written in the Book of Psalms:

“‘May his place be deserted;
    let there be no one to dwell in it,’[e](AL)

and,

“‘May another take his place of leadership.’[f](AM)

21 Therefore it is necessary to choose one of the men who have been with us the whole time the Lord Jesus was living among us, 22 beginning from John’s baptism(AN) to the time when Jesus was taken up from us. For one of these must become a witness(AO) with us of his resurrection.”

23 So they nominated two men: Joseph called Barsabbas (also known as Justus) and Matthias. 24 Then they prayed,(AP) “Lord, you know everyone’s heart.(AQ) Show us(AR) which of these two you have chosen 25 to take over this apostolic ministry, which Judas left to go where he belongs.” 26 Then they cast lots, and the lot fell to Matthias; so he was added to the eleven apostles.(AS)

Footnotes

  1. Acts 1:5 Or in
  2. Acts 1:5 Or in
  3. Acts 1:12 That is, about 5/8 mile or about 1 kilometer
  4. Acts 1:16 The Greek word for brothers and sisters (adelphoi) refers here to believers, both men and women, as part of God’s family; also in 6:3; 11:29; 12:17; 16:40; 18:18, 27; 21:7, 17; 28:14, 15.
  5. Acts 1:20 Psalm 69:25
  6. Acts 1:20 Psalm 109:8