8 Cine este ca cel înţelept şi cine pricepe rostul lucrurilor? Înţelepciunea^(A) omului îi luminează faţa, şi asprimea^(B) feţei i se schimbă. ² Eu îţi spun: Păzeşte poruncile împăratului din pricina^(C) jurământului făcut înaintea lui Dumnezeu. ³ Nu^(D) te grăbi să pleci dinaintea lui şi nu stărui într-un lucru rău, căci el poate face tot ce vrea, ⁴ pentru că vorba împăratului are putere. Cine^(E) poate zice: „Ce faci?” ⁵ Pe cine păzeşte porunca, nu-l va atinge nicio nenorocire, dar inima înţeleptului cunoaşte şi vremea, şi judecata. ⁶ Căci pentru^(F) orice lucru este o vreme şi o judecată şi nenorocirea paşte pe om. ⁷ Dar^(G) el nu ştie ce şi cum se va întâmpla, căci n-are nici cine-i spune. ⁸ Omul^(H) nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta, nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi. ⁹ Toate acestea le-am văzut şi mi-am îndreptat inima spre tot ce se face sub soare. Este o vreme când un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit. ¹⁰ Atunci am văzut pe cei răi îngropaţi şi ducându-se la odihna lor, iar pe cei ce lucraseră cu neprihănire depărtându-se de locul sfânt şi uitaţi în^(I) cetate. Şi aceasta este o deşertăciune! ¹¹ Pentru că^(J) nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău. ¹² Totuşi, măcar că păcătosul face^(K) de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei^(L) ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El. ¹³ Dar cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu. ¹⁴ Este o deşertăciune care se petrece pe pământ, şi anume sunt oameni neprihăniţi, cărora le merge ca şi celor răi care fac fapte rele şi sunt răi, cărora le^(M) merge ca şi celor neprihăniţi, care fac fapte bune. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune. ¹⁵ Am lăudat^(N) dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om sub soare decât să mănânce şi să bea şi să se veselească; iată ce trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele vieţii pe care i le dă Dumnezeu sub soare. ¹⁶ Când mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să mă uit cu băgare de seamă la truda pe care şi-o dă omul pe pământ – căci omul nu vede somn cu ochii, nici zi, nici noapte –, ¹⁷ am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu, am văzut că omul^(O) nu poate să pătrundă ce se face sub soare; oricât s-ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea afla şi, chiar dacă înţeleptul ar zice că a ajuns să înţeleagă, tot^(P) nu poate să găsească.