Limitele cunoştinţei

„Cine este ca cel înţelept?
    Cine cunoaşte interpretarea lucrurilor?
Înţelepciunea dă strălucire feţei omului
    şi-i schimbă asprimea feţei.

Supune-te regelui

Ascultă porunca regelui, îţi zic, din pricina jurământului încheiat cu Dumnezeu. Nu te grăbi să pleci dinaintea lui şi nu căuta să susţii un lucru rău, căci el face tot ce-i place! Din moment ce cuvântul regelui are autoritate, cine îi poate spune: «Ce faci?».

Pe cel ce-i păzeşte porunca, nu-l va atinge nici un rău,
    iar inima înţeleptului cunoaşte vremea potrivită şi judecata,
căci pentru fiecare lucru există un timp şi o judecată,
    deşi nenorocirea omului este mare peste el;
într-adevăr el nu ştie ce se va întâmpla,
    căci nimeni nu-i poate face cunoscut lucrul acesta.
La fel cum nimeni nu are putere asupra vântului, ca să-l poată închide[a],
    tot aşa nimeni nu are putere asupra zilei morţii.
Şi după cum nimeni nu este scuzat în vreme de război,
    tot aşa nici răutatea nu-i va lăsa să scape pe cei ce o practică.

Cei răi şi cei drepţi

Am văzut toate aceste lucruri şi am încercat să înţeleg toate lucrările care se fac sub soare. Există un timp când un om are autoritate asupra altui om şi-i poate face rău[b]. 10 Apoi i-am văzut pe cei răi îngropaţi – ei obişnuiau să vină şi să plece de la Sfântul Lăcaş, fiind apoi lăudaţi[c] în cetatea în care făceau astfel. Şi aceasta este o deşertăciune![d]

11 Când sentinţa împotriva faptei rele nu se împlineşte repede, inima muritorilor se umple de planuri ca să facă rău. 12 Chiar dacă celui păcătos, deşi face rău însutit, i se lungeşte viaţa, eu însă ştiu că celui ce se teme de Dumnezeu, celui ce stă temător înaintea Sa, îi va fi bine. 13 Totuşi cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, fiind precum umbra, pentru că nu se teme de Dumnezeu. 14 Există o deşertăciune care are loc pe pământ, şi anume: sunt oameni drepţi peste care vine ceea ce merită cei răi şi sunt oameni nedrepţi peste care vine ceea ce merită cei drepţi. Prin urmare, mi-am zis: «Şi aceasta este o deşertăciune!»

15 Atunci am lăudat veselia, căci nu este nimic mai plăcut omului sub soare decât să mănânce, să bea şi să se bucure, iar bucuria îl va însoţi în osteneala sa în toate zilele vieţii sale, pe care le-a primit de la Dumnezeu sub soare. 16 M-am dedicat cunoaşterii înţelepciunii şi priceperii tuturor lucrărilor care se fac pe pământ, căci omul nu îşi odihneşte ochii nici ziua, nici noaptea. 17 Am înţeles că toate lucrările lui Dumnezeu, toate lucrările care se fac sub soare, nu pot fi pricepute de om. Chiar dacă omul se străduieşte să le cerceteze, nu va găsi răspuns şi, chiar dacă înţeleptul pretinde că deţine cunoaşterea, el nu poate să priceapă.“

Footnotes

  1. Eclesiastul 8:8 Sau: asupra duhului său, pentru a-l păstra
  2. Eclesiastul 8:9 Sau: unui alt om, spre propria lui nenorocire
  3. Eclesiastul 8:10 Câteva mss TM, Aquila; cele mai multe mss TM: uitaţi
  4. Eclesiastul 8:10 Sensul versetului în ebraică este nesigur

Cine este ca cel înţelept şi cine pricepe rostul lucrurilor? Înţelepciunea(A) omului îi luminează faţa, şi asprimea(B) feţei i se schimbă. Eu îţi spun: Păzeşte poruncile împăratului din pricina(C) jurământului făcut înaintea lui Dumnezeu. Nu(D) te grăbi să pleci dinaintea lui şi nu stărui într-un lucru rău, căci el poate face tot ce vrea, pentru că vorba împăratului are putere. Cine(E) poate zice: „Ce faci?” Pe cine păzeşte porunca, nu-l va atinge nicio nenorocire, dar inima înţeleptului cunoaşte şi vremea, şi judecata. Căci pentru(F) orice lucru este o vreme şi o judecată şi nenorocirea paşte pe om. Dar(G) el nu ştie ce şi cum se va întâmpla, căci n-are nici cine-i spune. Omul(H) nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta, nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi. Toate acestea le-am văzut şi mi-am îndreptat inima spre tot ce se face sub soare. Este o vreme când un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit. 10 Atunci am văzut pe cei răi îngropaţi şi ducându-se la odihna lor, iar pe cei ce lucraseră cu neprihănire depărtându-se de locul sfânt şi uitaţi în(I) cetate. Şi aceasta este o deşertăciune! 11 Pentru că(J) nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău. 12 Totuşi, măcar că păcătosul face(K) de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei(L) ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El. 13 Dar cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu. 14 Este o deşertăciune care se petrece pe pământ, şi anume sunt oameni neprihăniţi, cărora le merge ca şi celor răi care fac fapte rele şi sunt răi, cărora le(M) merge ca şi celor neprihăniţi, care fac fapte bune. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune. 15 Am lăudat(N) dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om sub soare decât să mănânce şi să bea şi să se veselească; iată ce trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele vieţii pe care i le dă Dumnezeu sub soare. 16 Când mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să mă uit cu băgare de seamă la truda pe care şi-o dă omul pe pământ – căci omul nu vede somn cu ochii, nici zi, nici noapte –, 17 am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu, am văzut că omul(O) nu poate să pătrundă ce se face sub soare; oricât s-ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea afla şi, chiar dacă înţeleptul ar zice că a ajuns să înţeleagă, tot(P) nu poate să găsească.