Orice lucru îşi are timpul său

„Pentru toate există o vreme,
    şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său:
un timp pentru a te naşte şi un timp pentru a muri;
    un timp pentru a sădi şi un timp pentru a smulge;
un timp pentru a ucide şi un timp pentru a vindeca;
    un timp pentru a dărâma şi un timp pentru a zidi;
un timp pentru a jeli şi un timp pentru a râde;
    un timp pentru a boci şi un timp pentru a dansa;
un timp pentru a arunca cu pietre şi un timp pentru a strânge pietre;
    un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a fi departe de îmbrăţişări;
un timp pentru a căuta şi un timp pentru a pierde;
    un timp pentru a păstra şi un timp pentru a arunca;
un timp pentru a rupe şi un timp pentru a coase;
    un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi;
un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî;
    un timp pentru război şi un timp pentru pace.

Ce câştig are lucrătorul din toată osteneala lui? 10 Am văzut ce preocupare pune Dumnezeu în mintea oamenilor, ca să se îndeletnicească cu ea. 11 El a făcut toate lucrurile bune la timpul lor, a pus chiar şi veşnicia[a] în inimile lor, dar omul nu poate pricepe de la început până la sfârşit lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. 12 Înţeleg că pentru oameni nu este nimic mai bun, decât să se bucure şi să facă ce este bine în viaţă. 13 În plus, faptul că cineva poate mânca, poate bea şi poate duce un trai bun de pe urma întregii lui osteneli este un dar de la Dumnezeu. 14 Înţeleg că tot ceea ce face Dumnezeu durează veşnic; la aceasta nimic nu se adaugă şi nimic nu se scade; Dumnezeu face astfel pentru ca oamenii să se teamă de El.

15 Ceea ce este, există de mult timp,
    ceea ce va fi, a existat deja demult,
        iar Dumnezeu va aduce înapoi ceea ce a trecut.[b]

16 Am mai văzut ceva sub soare:

Pe scaunul justiţiei trona răutatea,
    iar pe scaunul dreptăţii trona nedreptatea.

17 Atunci mi-am zis:

    «Dumnezeu îl va judeca
    atât pe cel drept, cât şi pe cel nedrept,
        căci atunci va fi timp pentru orice lucru
        şi pentru orice faptă.»

18 Apoi mi-am zis: «În ceea ce-i priveşte pe oameni, Dumnezeu îi încearcă, pentru ca ei să vadă că sunt precum animalele. 19 Căci soarta omului şi soarta animalului sunt una şi aceeaşi: cum moare unul, moare şi celălalt. Amândoi au aceeaşi suflare, iar omul nu are parte de nimic în plus faţă de animal. Totul este deşertăciune! 20 Totul merge în acelaşi loc, totul a fost făcut din ţărână şi totul se întoarce în ţărână. 21 Cine poate şti dacă sufletul omului merge sus, iar sufletul animalelor[c] se coboară sub pământ?

22 Am înţeles deci că nu există un alt lucru bun de care să se bucure omul, în afară de osteneala lui, căci aceasta este partea lui, şi cine îi poate spune omului ce va fi după el?»“

Footnotes

  1. Eclesiastul 3:11 Sau: un sens al veşniciei (adică al raportării lui la timp, atât la trecut, cât şi la viitor); sau, pe baza unei asemănări între termeni, ignoranţa, necunoaşterea, în sensul limitelor pe care le are omul în a cunoaşte pe deplin gândul lui Dumnezeu
  2. Eclesiastul 3:15 Sensul versului în ebraică este nesigur; lit.: Dumnezeu va căuta pe cel ce este urmărit; sau: Dumnezeu va aduce trecutul la judecată
  3. Eclesiastul 3:21 Sau: cine poate cunoaşte sufletul omului, care merge sus, sau sufletul animalelor, care

Orice lucru îşi are vremea lui

Toate îşi au vremea lor şi fiecare(A) lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Naşterea îşi are vremea ei şi moartea îşi are vremea(B) ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei. Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui; aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea(C) ei; căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei; ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea(D) ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul(E) îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei. Ce(F) folos are cel ce munceşte din truda lui? 10 Am văzut(G) la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. 11 Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că(H) omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. 12 Am ajuns(I) să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor; 13 dar şi faptul că un om mănâncă(J) şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu. 14 Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci şi la ceea ce face El nu mai este nimic(K) de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El. 15 Ce(L) este a mai fost şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut.

Teme-te de Dumnezeu!

16 Am mai văzut(M) sub soare că, în locul rânduit pentru judecată, domneşte nelegiuirea şi că, în locul rânduit pentru dreptate, este răutate. 17 Atunci am zis în inima mea: „Dumnezeu(N) va judeca şi pe cel bun, şi pe cel rău, căci El a sorocit o vreme(O) pentru orice lucru şi pentru orice faptă.” 18 Am zis în inima mea că acestea se întâmplă numai pentru oameni, ca să-i încerce Dumnezeu şi ei înşişi să vadă că nu sunt decât nişte dobitoace. 19 Căci(P) soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt; toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc, căci totul este deşertăciune. 20 Toate merg la un loc; toate(Q) au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână. 21 Cine(R) ştie dacă suflarea omului se suie în sus şi dacă suflarea dobitocului se pogoară în jos, în pământ? 22 Aşa(S) că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decât să se veselească de lucrările lui: aceasta(T) este partea lui. Căci(U) cine-l va face să se bucure de ce va fi după el?