12 Dar adu-ţi^(A) aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”; ² până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele şi până nu se întorc norii îndată după ploaie; ³ până nu încep să tremure paznicii casei (mâinile) şi să se încovoaie cele tari (picioarele); până nu se opresc cei ce macină (dinţii), căci s-au împuţinat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii); ⁴ până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele); când uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor^(B) se aude înăbuşit, ⁵ te temi de orice înălţime şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi şi de abia se târăşte lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa^(C) lui cea veşnică, şi bocitorii^(D) cutreieră uliţele; ⁶ până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor şi până nu se strică roata de la fântână; ⁷ până nu se^(E) întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi^(F) până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care^(G) l-a dat. ⁸ O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune! ⁹ Pe lângă faptul că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adâncit şi a întocmit^(H) un mare număr de zicători. ¹⁰ Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute şi să scrie întocmai cuvintele adevărului. ¹¹ Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte bolduri şi, strânse la un loc, sunt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpân. ¹² Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n-ai mai isprăvi, şi multă^(I) învăţătură oboseşte trupul. ¹³ Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te^(J) de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. ¹⁴ Căci Dumnezeu va aduce orice^(K) faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.