Altarul de pe muntele Ebal

27 Moise împreună cu cei din sfatul bătrânilor lui Israel au poruncit poporului:

„Să păziţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi. Când veţi traversa Iordanul în ţara pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul vostru, să înălţaţi câteva pietre mari şi să le tencuiţi. Să scrieţi pe ele toate cuvintele acestei Legi, după ce veţi traversa ca să intraţi în ţara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-o dă, ţară în care curge lapte şi miere, după cum Domnul, Dumnezeul strămoşilor voştri, v-a promis. Când veţi traversa Iordanul, să înălţaţi aceste pietre – pe care vă poruncesc astăzi să le ridicaţi – pe muntele Ebal şi să le tencuiţi. Să construiţi acolo un altar Domnului, Dumnezeul vostru, un altar din pietre, peste care să nu treacă fierul[a]. Să construiţi un altar Domnului, Dumnezeul vostru, din pietre întregi şi să aduceţi pe el arderi de tot pentru Domnul, Dumnezeul vostru. Să aduceţi jertfe de pace[b], să mâncaţi acolo şi să vă bucuraţi în prezenţa Domnului, Dumnezeul vostru. Să scrieţi foarte clar toate cuvintele acestei Legi pe pietrele acestea!“

Cele 12 blesteme rostite pe muntele Ebal

Moise împreună cu preoţii leviţi au vorbit întregului Israel: „Fă linişte, Israele, şi ascultă! Astăzi, voi aţi devenit poporul Domnului, Dumnezeul vostru. 10 Să ascultaţi de glasul Lui şi să împliniţi legile şi poruncile Lui, pe care vi le dau astăzi!“

11 În aceeaşi zi Moise a mai poruncit poporului: 12 „Când veţi traversa Iordanul, seminţiile lui Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Beniamin să stea pe muntele Garizim şi să binecuvânteze poporul. 13 Iar celelalte seminţii, Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali, să stea pe muntele Ebal şi să rostească blestemul. 14 Leviţii să rostească cu glas tare înaintea întregului popor Israel astfel:

15 «Blestemat este omul care-şi face un chip cioplit sau un idol turnat şi-l aşază într-un loc ascuns! Căci o astfel de lucrare a mâinilor acelui meşteşugar este o urâciune înaintea Domnului.» Şi tot poporul să răspundă: «Amin!»

16 «Blestemat este cel ce-şi necinsteşte tatăl şi mama!» Şi tot poporul să răspundă: «Amin!»

17 «Blestemat este cel ce mută hotarul semenului său!» Şi tot poporul să răspundă: «Amin!»

18 «Blestemat este cel care-l face pe orb să rătăcească pe drum!» Şi tot poporul să răspundă: «Amin!»

19 «Blestemat este cel ce se atinge de dreptul străinului, al orfanului şi al văduvei!» Şi tot poporul să răspundă: «Amin!»

20 «Blestemat este cel ce se culcă cu soţia tatălui său, pentru că descoperă învelitoarea tatălui lui!» Şi tot poporul să răspundă: «Amin!»

21 «Blestemat este cel ce se culcă cu un animal!» Şi tot poporul să răspundă: «Amin!»

22 «Blestemat este cel ce se culcă cu sora lui, fiica tatălui său sau a mamei sale!» Şi tot poporul să răspundă: «Amin!»

23 «Blestemat este cel ce se culcă cu soacra lui!» Şi tot poporul să răspundă: «Amin!»

24 «Blestemat este cel ce-şi ucide semenul în ascuns!» Şi tot poporul să răspundă: «Amin!»

25 «Blestemat este cel ce ia un dar ca să ucidă o persoană nevinovată!» Şi tot poporul să răspundă: «Amin!»

26 «Blestemat este cel ce nu stăruieşte să împlinească cuvintele acestei Legi!» Şi tot poporul să răspundă: «Amin!»

Footnotes

  1. Deuteronom 27:5 Sau: pietre care să nu fie cioplite
  2. Deuteronom 27:7 Adesea tradus prin jertfă de comuniune sau jertfă de mulţumire, deoarece poartă şi aceste sensuri

BINECUVÂNTĂRI ŞI BLESTEME

Capitolele 27—30.

Legea să se scrie şi să se citească

27 Moise şi bătrânii lui Israel au dat următoarea poruncă poporului: „Păziţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi. După ce veţi trece(A) Iordanul, ca să intraţi în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să ridici(B) nişte pietre mari şi să le tencuieşti cu var. Să scrii pe pietrele acestea toate cuvintele din legea aceasta, după ce vei trece Iordanul, ca să intri în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, ţară în care curge lapte şi miere, cum ţi-a spus Domnul, Dumnezeul părinţilor tăi. După ce veţi trece Iordanul, să ridicaţi pe muntele(C) Ebal pietrele acestea, pe care vă poruncesc azi să le ridicaţi, şi să le tencuiţi cu var. Acolo, să zideşti un altar Domnului, Dumnezeului tău, un altar de pietre, peste care să nu treacă(D) fierul; din pietre întregi să zideşti altarul Domnului, Dumnezeului tău. Să aduci pe altarul acesta arderi-de-tot Domnului, Dumnezeului tău; să aduci jertfe de mulţumire şi să mănânci acolo şi să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeului tău. Să scrii pe aceste pietre toate cuvintele legii acesteia, săpându-le foarte desluşit.” Moise şi preoţii din neamul leviţilor au vorbit întregului Israel şi au zis: „Israele, ia aminte şi ascultă! Astăzi(E), tu te-ai făcut poporul Domnului, Dumnezeului tău. 10 Să asculţi de glasul Domnului, Dumnezeului tău, şi să împlineşti poruncile şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi.”

Binecuvântările de pe muntele Garizim şi blestemele de pe muntele Ebal

11 În aceeaşi zi, Moise a mai dat următoarea poruncă poporului: 12 „După ce veţi trece Iordanul, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Beniamin să stea pe muntele(F) Garizim, ca să binecuvânteze poporul, 13 iar Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali să stea pe muntele Ebal, ca să rostească(G) blestemul. 14 Şi leviţii(H) să ia cuvântul şi să spună cu glas tare întregului Israel: 15 ‘Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter şi care-l va pune într-un(I) loc ascuns!’ Şi(J) tot poporul să răspundă: ‘Amin!(K) 16 ‘Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!’ Şi(L) tot poporul să răspundă: ‘Amin!’ 17 ‘Blestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’ 18 ‘Blestemat(M) să fie cel ce va face pe un orb să rătăcească pe drum!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’ 19 ‘Blestemat(N) să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’ 20 ‘Blestemat(O) să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’ 21 ‘Blestemat(P) să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’ 22 ‘Blestemat(Q) să fie cel ce se va culca cu soră-sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’ 23 ‘Blestemat(R) să fie cel ce se va culca cu soacră-sa!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’ 24 ‘Blestemat(S) să fie cel ce va lovi pe aproapele lui în ascuns!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’ 25 ‘Blestemat(T) să fie cel ce va primi un dar ca să verse sângele celui nevinovat!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’ 26 ‘Blestemat(U) să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia şi cine nu le va face!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’