Cetăţile de refugiu

19 Când Domnul, Dumnezeul vostru, va fi nimicit neamurile din ţara pe care El v-o dă, după ce o veţi fi luat în stăpânire şi veţi fi locuit în cetăţile şi în casele lor, atunci să alegeţi trei cetăţi în ţara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-o dă în stăpânire. Să construiţi drumuri până la ele[a] şi să împărţiţi teritoriul ţării, pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-o dă ca moştenire, în trei părţi, astfel încât orice ucigaş să se refugieze acolo. Aceasta este porunca privitoare la ucigaşul care se va refugia acolo ca să trăiască, atunci când îl va omorî fără voie pe semenul său, fără să-i fi fost duşman mai dinainte. De exemplu, dacă un om se va duce la pădure împreună cu semenul lui ca să taie lemne şi, ridicând securea cu mâna pentru a tăia lemnul, i se va desprinde fierul securii din mâner şi-l va lovi pe semenul său omorându-l, el va trebui să se refugieze într-una din cetăţile acestea ca să-şi salveze viaţa. Altfel, s-ar putea ca atunci când îl va urmări pe ucigaş, răzbunătorul sângelui, cuprins de mânie, să-l ajungă din urmă deoarece distanţa va fi prea mare şi să-l omoare pe cel ce nu era vinovat de moarte, pentru că nu-l duşmănise mai dinainte pe semenul său. De aceea v-am poruncit să alegeţi trei cetăţi.

Când Domnul, Dumnezeul vostru, vă va mări teritoriul, aşa cum a promis strămoşilor voştri şi vă va da toată ţara, pe care le-a promis-o lor (doar dacă veţi fi păzit şi împlinit toate poruncile acestea, pe care eu vi le poruncesc astăzi, iubindu-L pe Domnul, Dumnezeul vostru, şi umblând întotdeauna pe căile Lui), atunci să adăugaţi încă trei cetăţi la acestea trei, 10 ca să nu fie vărsare de sânge nevinovat în ţara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-o dă ca moştenire şi astfel să fiţi vinovaţi de acest sânge. 11 Dar dacă un om s-a refugiat într-una din aceste cetăţi după ce, din ură, şi-a pândit semenul, s-a aruncat asupra lui şi l-a lovit de moarte, 12 atunci sfatul bătrânilor din cetatea lui să trimită să-l prindă şi să-l dea în mâna răzbunătorului de sânge ca să moară. 13 Să nu vă fie milă de el, ci să ştergeţi astfel vina pentru sângele celui nevinovat din Israel ca să vă meargă bine.

14 Să nu muţi hotarul semenului tău, stabilit de înaintaşi în moştenirea ta, în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă în stăpânire.

Reglementări privind declaraţiile martorilor

15 Un singur martor nu va fi de ajuns pentru a învinui un om sau pentru a-l dovedi vinovat de vreo nelegiuire sau de vreun păcat. Orice vorbă trebuie să fie susţinută pe baza mărturiei a doi sau trei martori.

16 Dacă un martor mincinos se va ridica împotriva unui om ca să-l acuze de vreun păcat, 17 cei doi oameni, care se ceartă între ei, vor trebui să se înfăţişeze înaintea Domnului, înaintea preoţilor şi a judecătorilor care vor fi în slujbă în zilele acelea. 18 Judecătorii să cerceteze cu atenţie, iar, dacă martorul se dovedeşte mincinos şi că a depus o mărturie falsă împotriva fratelui său, 19 atunci să-i faceţi ceea ce el dorea să-i facă fratelui său. Să nimiciţi astfel răul din mijlocul vostru. 20 Ceilalţi vor auzi şi se vor teme şi nu se va mai face vreo faptă aşa de rea în mijlocul vostru. 21 Să nu vă fie milă, ci să cereţi viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior.

Footnotes

  1. Deuteronom 19:3 Sau: să întreţii drumurile care ajung până la ele; sau: să calculezi distanţele până la ele

Cetăţile de scăpare

19 După ce Domnul, Dumnezeul tău, va(A) nimici toate neamurile acelea a căror ţară ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, după ce le vei izgoni şi vei locui în cetăţile şi în casele lor, să desparţi trei cetăţi în mijlocul ţării pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul tău. Să faci drumuri şi să împarţi în trei ţinutul ţării pe care ţi-o va da ca moştenire Domnul, Dumnezeul tău. Să faci aşa, pentru ca orice ucigaş să poată fugi în cetăţile acestea. Legea(B) aceasta să fie pentru ucigaşul care va fugi acolo, ca să-şi scape viaţa, când va omorî fără voie pe aproapele său, fără să-i fi fost vrăjmaş mai înainte. Aşa, de pildă, un om se va duce să taie lemne în pădure cu un alt om; ridică securea cu mâna, ca să taie copacul, fierul scapă din coadă, loveşte pe tovarăşul său şi-l omoară. Atunci, el să fugă într-una din cetăţile acestea ca să-şi scape viaţa, pentru ca(C) nu cumva răzbunătorul sângelui, aprins de mânie şi urmărind pe ucigaş, să-l ajungă, fiind prea lung drumul, şi să lovească de moarte pe cel ce nu era vinovat de moarte, fiindcă mai înainte nu fusese vrăjmaş aproapelui său. De aceea îţi dau porunca aceasta: Să desparţi trei cetăţi. Când Domnul, Dumnezeul tău, îţi va lărgi(D) hotarele, cum a jurat părinţilor tăi, şi-ţi va da toată ţara pe care a făgăduit părinţilor tăi că ţi-o va da – numai să păzeşti şi să împlineşti toate aceste porunci pe care ţi le dau astăzi, ca să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, şi să umbli totdeauna pe căile Lui –, atunci(E) să mai adaugi trei cetăţi la cele trei, 10 pentru ca să nu fie vărsat sângele celui nevinovat în mijlocul ţării pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, şi astfel să fii vinovat de omor. 11 Dar dacă(F) un om fuge într-una din aceste cetăţi după ce a întins laţuri aproapelui său din vrăjmăşie împotriva lui, după ce s-a aruncat asupra lui şi l-a lovit aşa încât i-a pricinuit moartea, 12 bătrânii din cetatea lui să trimită să-l prindă şi să-l dea în mâinile răzbunătorului sângelui, ca să moară. 13 Să n-ai milă de(G) el şi să(H) ştergi din Israel sângele celui nevinovat, ca să fii fericit.

Martorii mincinoşi

14 (I) nu muţi hotarele aproapelui tău, puse de strămoşii tăi, în moştenirea pe care o vei avea în ţara pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul tău. 15 Un singur(J) martor nu va fi de ajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi sau trei martori. 16 Când(K) un martor mincinos se va ridica împotriva cuiva ca să-l învinuiască de vreo nelegiuire, 17 cei doi oameni cu pricina să se înfăţişeze înaintea(L) Domnului, înaintea preoţilor şi judecătorilor care vor fi atunci în slujbă. 18 Judecătorii să facă cercetări amănunţite. Dacă se va afla că martorul acela este un martor mincinos şi că a făcut o mărturisire mincinoasă împotriva fratelui său, 19 atunci(M) să-i faceţi cum avea el de gând să facă fratelui său. Să scoţi(N) astfel răul din mijlocul tău. 20 În felul acesta, ceilalţi vor(O) auzi şi se vor teme, şi nu se va mai face o faptă aşa de nelegiuită în mijlocul tău. 21 Să n-ai(P) nicio milă, ci să ceri viaţă(Q) pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior.