Solomon îşi construieşte palatul

Solomon a mai zidit şi un palat pentru el şi a durat treisprezece ani până când l-a terminat. A zidit Palatul Pădurii Libanului de o sută de coţi lungime, cincizeci de coţi lăţime şi treizeci de coţi înălţime[a]. El se sprijinea pe patru rânduri de stâlpi de cedru, pe care se aflau grinzi de cedru şi era acoperit cu cedru deasupra odăilor care se sprijineau pe patruzeci şi cinci de stâlpi, câte cincisprezece pe un rând. Erau trei rânduri de ferestre aşezate faţă în faţă, pe trei nivele. Toate uşile şi toţi uşorii erau în patru muchii, iar ferestrele erau aşezate faţă în faţă, pe trei nivele[b]. Solomon a făcut o colonadă de cincizeci de coţi lungime şi treizeci de coţi lăţime[c]. În faţa ei se afla un portic cu stâlpi, iar înaintea acestuia – o cornişă. El a făcut, de asemenea, porticul tronului unde judeca, numit „Porticul de judecată“, şi l-a acoperit cu cedru, de la pardoseală până la tavan[d].

Palatul în care urma să locuiască era aşezat într-o altă curte din spatele porticului şi era zidit în acelaşi fel. De asemenea, Solomon a zidit pentru fiica lui Faraon, pe care o luase de soţie, un alt palat asemenea acestui portic.

Toate aceste clădiri au fost făcute din pietre costisitoare, tăiate cu ferăstrăul după măsurile de tăiat, atât pe faţa din interior, cât şi pe faţa din exterior a zidului, de la temelie până la creastă şi din exterior până la curtea cea mare. 10 Temeliile erau din pietre mari şi costisitoare, unele de zece coţi[e], iar altele de opt coţi[f]. 11 Deasupra se aflau pietre costisitoare, tăiate după măsurile de tăiat şi grinzi de cedru. 12 Curtea cea mare era împrejmuită cu un zid de trei rânduri de pietre cioplite şi un rând de grinzi de cedru, ca şi curtea interioară a Casei Domnului şi ca porticul acesteia.

Lucrările din bronz ale lui Hiram şi uneltele Casei Domnului

13 Regele Solomon a trimis la Tir pe cineva care l-a adus pe Hiram[g], 14 fiul unei văduve din seminţia lui Neftali. Tatăl său fusese tirian, un lucrător în bronz. Hiram era plin de înţelepciune, de pricepere şi de cunoaştere în întocmirea oricărei lucrări din bronz. El a venit la regele Solomon şi i-a făcut toată lucrarea. 15 El a turnat doi stâlpi de bronz. Un stâlp avea o înălţime de optsprezece coţi, iar grosimea lui se putea măsura cu un fir de doisprezece coţi[h]; cel de-al doilea stâlp era la fel. 16 El a turnat şi două capiteluri de bronz, ca să le pună pe vârfurile stâlpilor, fiecare capitel având o înălţime de cinci coţi[i]. 17 Apoi a făcut nişte reţele de lanţuri împletite pentru capitelurile care se aflau pe vârful stâlpilor, câte şapte pentru fiecare capitel. 18 A făcut stâlpii şi două şiruri de rodii[j], care înconjurau fiecare reţea, pentru a împodobi capitelurile de pe vârful stâlpilor[k]. A făcut acelaşi lucru pentru fiecare capitel. 19 Capitelurile care se aflau pe vârful stâlpilor, în portic, erau în formă de crini şi aveau patru coţi[l]. 20 Pe capitelurile de pe cei doi stâlpi, deasupra părţii în formă de cupă de lângă reţea, se aflau două sute de rodii aşezate în şiruri de jur împrejur. 21 A ridicat stâlpii în faţa porticului odăii principale[m]. L-a aşezat pe cel din dreapta şi l-a numit Iachin[n], apoi l-a aşezat pe cel din stânga şi l-a numit Boaz[o]. 22 Capitelurile de pe vârful stâlpilor erau în formă de crin. Şi astfel, lucrarea stâlpilor s-a încheiat.

23 Apoi a făcut „marea“ turnată. Aceasta era rotundă, avea zece coţi de la o margine la cealaltă, era înaltă de cinci coţi, iar de jur împrejur se putea măsura cu un fir de treizeci de coţi[p]. 24 Sub marginea ei, de jur împrejur, se aflau ornamente în formă de tărtăcuţă, câte zece la fiecare cot[q], de jur împrejurul „mării“. Ornamentele erau aşezate în două şiruri, fiind turnate dintr-o singură piesă cu „marea“. 25 „Marea“ era aşezată pe doisprezece boi, trei orientaţi spre nord, trei orientaţi spre apus, trei orientaţi spre sud şi trei orientaţi spre răsărit. „Marea“ era aşezată deasupra lor, astfel încât toată partea din spate a trupurilor lor era înspre interior. 26 Grosimea ei era de un lat de palmă[r], iar marginea ei era prelucrată ca marginea unui potir, precum cupa unei flori de crin. Ea putea cuprinde două mii de baţi[s] de lichid.

27 El a făcut şi zece piedestale de bronz, fiecare piedestal având patru coţi lungime, patru coţi lăţime şi trei coţi înălţime[t]. 28 Piedestalele au fost făcute în felul următor: ele aveau panele fixate în rame. 29 Pe aceste panele fixate în rame, cât şi pe rame, erau sculptaţi lei, boi şi heruvimi. Deasupra şi dedesubtul leilor şi boilor se aflau ghirlande suspendate. 30 Fiecare piedestal avea câte patru roţi de bronz, cu osii de bronz, iar la cele patru colţuri ale sale se aflau suporţi decoraţi cu ghirlande de fiecare parte, pe care era fixat un bazin. 31 Deschizătura lui din interiorul centurii pe care se aflau gravuri ieşea în afară un cot şi era rotundă, măsurând împreună cu baza ei un cot şi jumătate[u]; dar ramele piedestalelor erau pătrate, nu rotunde. 32 Cele patru roţi erau fixate sub panele, iar osiile lor erau prinse de piedestal. Diametrul fiecărei roţi era de un cot şi jumătate. 33 Roţile erau lucrate ca roţile unui car: osiile, obezile, spiţele şi butucii lor erau toţi turnaţi. 34 La cele patru colţuri ale fiecărui piedestal se aflau patru suporţi care erau dintr-o singură piesă cu piedestalul. 35 În partea de sus a piedestalului se afla o centură rotundă, de o jumătate de cot[v] înălţime, iar suporţii şi ramele din partea de sus a piedestalului erau dintr-o singură piesă cu acesta. 36 Pe suprafeţele ramelor şi a suporţilor, au fost sculptaţi heruvimi, lei şi palmieri şi ghirlande de jur împrejur. 37 Aşa a făcut el cele zece piedestale. Toate au fost turnate după acelaşi tipar, având aceeaşi măsură şi aceeaşi formă.

38 Apoi el a construit zece bazine de bronz, fiecare putând cuprinde patruzeci de baţi[w] şi măsurând patru coţi. Fiecare bazin era aşezat pe câte unul dintre cele zece piedestale. 39 A pus cinci dintre piedestale în partea dreaptă şi cinci în partea stângă a Casei, iar „marea“ a aşezat-o în partea dreaptă, în colţul de sud-est al clădirii. 40 Hiram a mai făcut şi oalele, lopeţile şi cupele. Şi astfel, Hiram a încheiat toată lucrarea pe care a făcut-o pentru regele Solomon la Casa Domnului: 41 cei doi stâlpi, cele două cupe ale capitelurilor care se aflau pe vârfurile stâlpilor, cele două seturi de reţele care împodobeau cele două cupe ale capitelurilor de pe vârfurile stâlpilor, 42 cele patru sute de rodii pentru cele două seturi de reţele, cele două şiruri de rodii pentru fiecare reţea în parte, reţele care acopereau cele două cupe ale capitelurilor de pe vârfurile stâlpilor, 43 cele zece piedestale şi cele zece bazine de pe piedestale, 44 „marea“ cu cei doisprezece boi de sub ea, 45 oalele, lopeţile şi cupele. Toate aceste obiecte pe care Hiram i le-a făcut regelui Solomon pentru Casa Domnului erau din bronz lustruit. 46 Regele le-a turnat într-un pământ argilos din Câmpia Iordanului, undeva între Sucot şi Ţortan. 47 Solomon a lăsat toate aceste obiecte necântărite, pentru că erau foarte multe; de aceea greutatea bronzului nu s-a putut cântări.

48 De asemenea, Solomon a făcut toate obiectele care erau în Casa Domnului: altarul de aur, masa de aur pentru pâinea prezentării, 49 sfeşnicele din aur curat, cinci în partea dreaptă şi cinci în partea stângă, în faţa sanctuarului interior[x], mugurii, candelele şi cleştii din aur, 50 lighenele, mucarniţele, cupele, ceştile şi cădelniţele din aur curat, precum şi balamalele de aur pentru uşile din interiorul Casei (de la intrarea în Locul Preasfânt) şi pentru uşile de la odaia principală a Casei. 51 După ce a fost terminată toată lucrarea pe care regele Solomon a făcut-o la Casa Domnului, Solomon a adus lucrurile pe care tatăl său, David, le închinase Domnului – şi anume argintul, aurul şi vasele – şi le-a pus în vistieriile Casei Domnului.

Footnotes

  1. 1 Regi 7:2 Aproximativ 50 m lungime, 25 m lăţime şi 15 m înălţime
  2. 1 Regi 7:5 Sensul versetului în ebraică este nesigur
  3. 1 Regi 7:6 Aproximativ 25 m lungime şi 15 m lăţime
  4. 1 Regi 7:7 VUL, Siriacă; TM: de la pardoseală până la pardoseală
  5. 1 Regi 7:10 Aproximativ 5 m; şi în v. 23
  6. 1 Regi 7:10 Aproximativ 4 m
  7. 1 Regi 7:13 Variantă a lui Huram (vezi 2 Cron. 2:13; 4:11); şi în vs. 40, 45
  8. 1 Regi 7:15 Aproximativ 9 m înălţime şi 6 m circumferinţă
  9. 1 Regi 7:16 Aproximativ 2,5 m şi în v. 23
  10. 1 Regi 7:18 Două mss TM, LXX; cele mai multe mss TM: A făcut stâlpii şi două şiruri, care
  11. 1 Regi 7:18 Multe mss TM, Siriacă; cele mai multe mss TM: rodiilor
  12. 1 Regi 7:19 Aproximativ 2 m; şi în v. 38
  13. 1 Regi 7:21 Locul Sfânt; şi în v. 50
  14. 1 Regi 7:21 Iachin înseamnă, probabil, El stabileşte, consolidează
  15. 1 Regi 7:21 Boaz înseamnă, probabil, În El este tăria
  16. 1 Regi 7:23 Aproximativ 15 m
  17. 1 Regi 7:24 Un cot măsura între 45-52 cm (50 cm); şi în v. 31
  18. 1 Regi 7:26 Aproximativ 8 cm
  19. 1 Regi 7:26 Aproximativ 44 kilolitri; LXX nu conţine această propoziţie
  20. 1 Regi 7:27 Aproximativ 2 m lungime şi lăţime şi 1,5 m înălţime
  21. 1 Regi 7:31 Aproximativ 0,7 m; şi în v. 32
  22. 1 Regi 7:35 Aproximativ 0,2 m
  23. 1 Regi 7:38 Aproximativ 880 l
  24. 1 Regi 7:49 Vezi nota de la 6:5

Zidirea casei lui Solomon

Solomon şi-a mai zidit şi casa lui şi a ţinut treisprezece(A) ani până când a isprăvit-o de tot. A zidit mai întâi casa din pădurea Libanului: lungă de o sută de coţi, lată de cincizeci de coţi şi înaltă de treizeci de coţi. Se sprijinea pe patru rânduri de stâlpi de cedru şi pe stâlpi erau grinzi de cedru. A acoperit cu cedru odăile care erau sprijinite de stâlpi şi care erau în număr de patruzeci şi cinci, câte cincisprezece de fiecare cat. Erau trei caturi şi fiecare din ele avea ferestrele faţă în faţă. Toate uşile şi toţi uşorii erau din bârne în patru muchii şi, la fiecare din cele trei caturi, uşile erau faţă în faţă. A făcut un pridvor de stâlpi, lung de cincizeci de coţi şi lat de treizeci de coţi, şi un alt pridvor înainte cu stâlpi şi trepte în faţă. A făcut pridvorul scaunului de domnie, unde judeca, pridvorul judecăţii, şi l-a acoperit cu cedru, de la pardoseală până în tavan. Casa lui de locuit a fost zidită în acelaşi fel, într-o altă curte, în dosul pridvorului. Şi a făcut o casă la fel cu pridvorul acesta pentru fata lui Faraon, pe care(B) o luase de nevastă. Pentru toate aceste clădiri a întrebuinţat pietre minunate, cioplite după măsură, ferestruite cu fierăstrăul, înăuntru şi în afară, şi aceasta din temelii până la streaşină şi afară până la curtea cea mare. 10 Temeliile erau de pietre foarte de preţ şi mari, pietre de zece coţi şi pietre de opt coţi. 11 Deasupra erau iarăşi pietre foarte de preţ, tăiate după măsură, şi lemn de cedru. 12 Curtea cea mare avea de jur împrejurul ei trei şiruri de pietre cioplite şi un şir de bârne de cedru, ca şi curtea dinăuntru a Casei Domnului şi(C) ca şi pridvorul casei.

Cei doi stâlpi de aramă

13 Împăratul Solomon a trimis şi a adus din Tir pe Hiram(D), 14 fiul(E) unei văduve din seminţia lui Neftali şi al unui tată(F) din Tir, care lucra în aramă. Hiram era plin(G) de înţelepciune, de pricepere şi de ştiinţă în săvârşirea oricărei lucrări de aramă. El a venit la împăratul Solomon şi i-a făcut toate lucrările. 15 A turnat cei doi(H) stâlpi de aramă. Cel dintâi avea optsprezece coţi în înălţime şi un fir de doisprezece coţi măsura grosimea celui de al doilea. 16 A turnat două acoperişuri de aramă, ca să le pună pe vârfurile stâlpilor; cel dintâi era înalt de cinci coţi şi al doilea era înalt de cinci coţi. 17 A mai făcut nişte împletituri în chip de reţea, nişte ciucuri făcuţi cu lănţişoare, pentru acoperişurile de pe vârful stâlpilor, şapte pentru acoperişul dintâi şi şapte pentru acoperişul al doilea. 18 A făcut câte două şiruri de rodii împrejurul uneia din reţele ca să acopere acoperişul de pe vârful unuia din stâlpi; tot aşa a făcut şi pentru al doilea. 19 Acoperişurile de pe vârful stâlpilor, în pridvor, erau lucrate aşa de parcă erau nişte crini şi aveau patru coţi. 20 Acoperişurile de pe cei doi stâlpi erau înconjurate de două sute(I) de rodii sus, lângă umflătura care era peste reţea, de asemenea erau două sute de rodii înşirate în jurul celui de al doilea acoperiş. 21 A aşezat(J) stâlpii în pridvorul(K) Templului: a aşezat stâlpul din dreapta şi l-a numit Iachin, apoi a aşezat stâlpul din stânga şi l-a numit Boaz. 22 În vârful stâlpilor era o lucrătură în chip de crini. Astfel s-a isprăvit lucrarea stâlpilor.

Marea de aramă, lighenele de aramă

23 A făcut marea(L) turnată din aramă. Avea zece coţi de la o margine până la cealaltă, era rotundă de tot, înaltă de cinci coţi şi, de jur împrejur, se putea măsura cu un fir de treizeci de coţi. 24 Sub buza ei erau săpaţi nişte colocinţi, câte zece la fiecare cot, de jur(M) împrejurul mării; colocinţii, aşezaţi pe două rânduri, erau turnaţi împreună cu ea dintr-o singură bucată. 25 Era aşezată pe doisprezece boi, din care trei întorşi spre miazănoapte, trei întorşi spre apus, trei întorşi spre miazăzi şi trei întorşi spre răsărit; marea era deasupra lor şi toată partea dinapoi a trupurilor lor era înăuntru. 26 Grosimea ei era de un lat de mână şi marginea ei era ca marginea unui potir, făcută ca floarea crinului. Avea o încăpere de două(N) mii de vedre. 27 A mai făcut zece temelii de aramă. Fiecare temelie era lungă de patru coţi, lată de patru coţi şi înaltă de trei coţi. 28 Iată cum erau temeliile acestea. Erau făcute din tăblii, legate la colţuri cu încheieturi. 29 Pe tăbliile dintre încheieturi erau nişte lei, boi şi heruvimi şi, pe încheieturi, deasupra şi dedesubtul leilor şi boilor, erau nişte împletituri care atârnau în chip de ciucuri. 30 Fiecare temelie avea patru roţi de aramă, cu osii de aramă şi, la cele patru colţuri, erau nişte poliţe turnate sub lighean şi lângă ciucuri. 31 Gura temeliei dinăuntrul acoperişului până sus era de un cot; gura aceasta era rotundă, ca pentru lucrările de felul acesta, şi era lată de un cot şi jumătate; avea şi săpături. Tăbliile erau în patru muchii, nu rotunde. 32 Cele patru roţi erau sub tăblii şi osiile roţilor erau prinse de temelie; fiecare era înaltă de un cot şi jumătate. 33 Roţile erau făcute ca ale unui car. Osiile, obezile, spiţele şi butucii lor erau toate turnate. 34 La cele patru colţuri ale fiecărei temelii erau nişte poliţe dintr-o bucată cu temelia. 35 Partea de sus a temeliei se sfârşea cu un cerc înalt de o jumătate de cot şi îşi avea proptelele cu tăbliile ei făcute dintr-o bucată cu ea. 36 Pe plăcile proptelelor şi pe tăblii a săpat heruvimi, lei şi finici, după locurile goale, şi ciucuri de jur împrejur. 37 Aşa a făcut cele zece temelii; turnătura, măsura şi chipul erau la fel pentru toate. 38 A mai(O) făcut zece lighene de aramă. Fiecare lighean avea o încăpere de patruzeci de baţi, fiecare lighean avea patru coţi, fiecare lighean era pe câte una din cele zece temelii. 39 A pus cinci temelii pe partea dreaptă a casei şi cinci temelii pe partea stângă a casei, iar marea de aramă a pus-o în partea dreaptă a casei la miazăzi-răsărit. 40 Hiram a făcut cenuşarele, lopeţile şi lighenele.

Sfârşitul lucrării

Aşa a sfârşit Hiram toată lucrarea pe care i-o dăduse împăratul Solomon s-o facă pentru Casa Domnului: 41 doi stâlpi, cu cele două acoperişuri şi cu cununile lor de pe vârful stâlpilor; cele două reţele(P) ca să acopere cele două cununi ale acoperişurilor de pe vârful stâlpilor; 42 cele patru sute de rodii pentru cele două reţele, câte două rânduri de rodii de fiecare reţea, ca să acopere cele două cununi ale acoperişurilor de pe vârful stâlpilor; 43 cele zece temelii şi cele zece lighene de pe temelii; 44 marea şi cei doisprezece boi de sub mare; 45 cenuşarele(Q), lopeţile şi lighenele. Toate aceste unelte, pe care le-a dat împăratul Solomon lui Hiram să le facă pentru Casa Domnului, erau de aramă lustruită. 46 Împăratul a pus să le toarne în câmpia(R) Iordanului, într-un pământ humos, între Sucot(S) şi Ţartan(T). 47 Solomon a lăsat toate aceste unelte necântărite, căci erau foarte multe, şi greutatea aramei nu se putea socoti. 48 Solomon a mai făcut toate celelalte unelte pentru Casa Domnului: altarul(U) de aur; masa(V) de aur, unde se puneau pâinile(W) pentru punerea înaintea Domnului; 49 sfeşnicele de aur curat, cinci la dreapta şi cinci la stânga, înaintea Locului Preasfânt, cu florile, candelele şi mucările de aur; 50 lighenele, cuţitele, potirele, ceştile şi căţuile de aur curat şi ţâţânile de aur curat pentru uşa dinăuntrul casei, la intrarea în Locul Preasfânt, şi pentru uşa casei de la intrarea Templului. 51 Astfel s-a isprăvit toată lucrarea pe care a făcut-o împăratul Solomon pentru Casa Domnului. Apoi a adus argintul, aurul şi uneltele pe care le hărăzise(X) tatăl său David şi le-a pus în vistieriile Casei Domnului.