Căsătoria lui Solomon. Visul lui

3 Solomon^(A) s-a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon şi a adus-o în cetatea^(B) lui David până şi-a isprăvit de zidit casa^(C) lui, Casa^(D) Domnului şi zidul^(E) dimprejurul Ierusalimului. ² Poporul^(F) nu aducea jertfe decât pe înălţimi, căci până pe vremea aceasta nu se zidise încă o casă în Numele Domnului. ³ Solomon iubea^(G) pe Domnul şi se ţinea^(H) de obiceiurile tatălui său David. Numai că aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi. ⁴ Împăratul s-a dus^(I) la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci^(J) era cea mai însemnată înălţime. Solomon a adus o mie de arderi-de-tot pe altar. ⁵ La Gabaon^(K), Domnul S-a arătat în vis^(L) lui Solomon noaptea şi Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.” ⁶ Solomon^(M) a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla^(N) înaintea Ta în credincioşie, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoinţă şi i-ai dat un fiu^(O) care şade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi. ⁷ Acum, Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu David, şi eu nu sunt decât un tânăr^(P), nu sunt încercat^(Q). ⁸ Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai^(R) ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici^(S) numărat, din pricina mulţimii lui. ⁹ Dă dar^(T) robului Tău o inimă pricepută, ca să judece^(U) pe poporul Tău, să deosebească^(V) binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr?!” ¹⁰ Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului. ¹¹ Şi Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri^(W) pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate, ¹² voi^(X) face după cuvântul tău. Îţi voi^(Y) da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n-a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine. ¹³ Mai mult, îţi voi da^(Z) şi ce n-ai cerut: bogăţii^(AA) şi slavă, aşa încât în tot timpul vieţii tale nu va fi niciun împărat ca tine. ¹⁴ Şi, dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, cum^(AB) a făcut David, tatăl tău, îţi voi lungi^(AC) zilele.” ¹⁵ Solomon s-a^(AD) deşteptat. Acesta a fost visul. Solomon s-a întors la Ierusalim şi s-a înfăţişat înaintea chivotului legământului Domnului. A adus arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire şi a dat un ospăţ^(AE) tuturor slujitorilor lui.

Judecata lui Solomon

¹⁶ Atunci au venit două femei curve la împărat şi s-au înfăţişat^(AF) înaintea lui. ¹⁷ Una din femei a zis: „Rogu-mă, domnul meu, eu şi femeia aceasta locuiam în aceeaşi casă şi am născut lângă ea în casă. ¹⁸ După trei zile, femeia aceasta a născut şi ea. Locuiam împreună, niciun străin nu era cu noi în casă, nu eram decât noi amândouă. ¹⁹ Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentru că se culcase peste el. ²⁰ Ea s-a sculat pe la mijlocul nopţii, a luat pe fiul meu de lângă mine, pe când dormea roaba ta, şi l-a culcat la sânul ei, iar pe fiul ei, care murise, l-a culcat la sânul meu. ²¹ Dimineaţa, m-am sculat să dau ţâţă copilului, şi iată că era mort. M-am uitat cu luare-aminte la el dimineaţa, şi iată că nu era fiul meu, pe care-l născusem.” ²² Cealaltă femeie a zis: „Ba nu; fiul meu este cel viu, iar fiul tău e cel mort.” Dar cea dintâi a răspuns: „Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.” Aşa au vorbit ele înaintea împăratului. ²³ Împăratul a zis: „Una zice: ‘Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort.’ Şi cealaltă zice: ‘Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.’ ” ²⁴ Apoi a adăugat: „Aduceţi-mi o sabie.” Au adus o sabie înaintea împăratului. ²⁵ Şi împăratul a zis: „Tăiaţi în două copilul cel viu şi daţi o jumătate uneia şi o jumătate celeilalte.” ²⁶ Atunci, femeia al cărei copil era viu a simţit că i^(AG) se rupe inima pentru copil şi a zis împăratului: „Ah, domnul meu, dă-i mai bine ei copilul cel viu şi nu-l omorî!” Dar cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu, nici al tău; tăiaţi-l!” ²⁷ Şi împăratul, luând cuvântul, a zis: „Daţi celei dintâi copilul cel viu şi nu-l omorâţi. Ea este mama lui.” ²⁸ Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o rostise împăratul. Şi s-au temut de împărat, căci au văzut că înţelepciunea^(AH) lui Dumnezeu era în el, povăţuindu-l în judecăţile lui.