Psalmul 87

Al korahiţilor. Un psalm. Un cântec.

El i-a pus temelia în munţii cei sfinţi.
Domnul iubeşte porţile Sionului
    mai mult decât oricare altă locuinţă din Iacov.
Lucruri slăvite s-au spus despre tine,
    cetate a lui Dumnezeu!Sela
Voi aminti Rahabul[a] şi Babilonul
    ca fiind printre cei ce Mă cunosc
– chiar şi Filistia şi Tirul, alături de Cuş –
    şi voi zice: „Acesta a fost născut acolo!“

Cât despre Sion se va zice:
    „Acesta şi acela au fost născuţi în el.“
        şi Însuşi Cel Preaînalt îl va întări.
Domnul va scrie în registrul popoarelor:
    „Acesta s-a născut acolo.“Sela
Cântăreţii şi cei ce joacă spun:
    „Toate izvoarele mele sunt în tine!“

Footnotes

  1. Psalmii 87:4 Monstru mitic al mării, reprezentând haosul; nume poetic pentru Egipt (vezi Is. 30:7)