Psalmul 50

Un psalm al lui Asaf

Dumnezeu, da Dumnezeu, Domnul,
    El vorbeşte şi cheamă pământul
        de la răsăritul soarelui până la apusul lui!
Din Sion, întruchiparea frumuseţii, străluceşte Dumnezeu!
    Dumnezeul nostru vine şi nu tace;
un foc mistuie înaintea Lui
    şi o furtună se dezlănţuie împrejurul Lui!
El cheamă cerurile de deasupra
    şi pământul, ca să-Şi judece poporul:
„Adunaţi-Mi credincioşii,
    pe cei ce au încheiat legământ cu Mine prin jertfă!“
Cerurile mărturisesc dreptatea Lui,
    căci Dumnezeu este judecătorul.Sela
„Ia aminte, popor al Meu, şi voi vorbi!
    Israele, voi mărturisi împotriva ta:
        Sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău Eu sunt!
Nu pentru jertfele tale te mustru Eu,
    nici pentru arderile de tot care-Mi sunt aduse neîncetat.
Nu voi lua viţei din ograda ta,
    nici ţapi din staulele tale,
10 căci ale Mele sunt toate vieţuitoarele pădurii
    şi vitele de pe o mie de dealuri.
11 Eu cunosc toate înaripatele munţilor,
    şi toate făpturile câmpiei sunt ale Mele!
12 Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie,
    căci a Mea este lumea cu tot ce cuprinde ea.
13 Mănânc Eu oare carnea taurilor
    sau beau Eu sângele ţapilor?
14 Adu-I ca jertfă lui Dumnezeu mulţumire
    şi împlineşte-ţi jurămintele faţă de Cel Preaînalt!
15 Cheamă-Mă în ziua necazului;
    Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!“

16 Dumnezeu îi zice însă celui rău:

„Ce tot înşiri tu orânduirile Mele
    şi ai pe buze legământul Meu,
17 când tu urăşti mustrarea
    şi arunci cuvintele Mele înapoia ta?
18 Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el
    şi te însoţeşti cu cei ce comit adulter.
19 Dai drumul gurii la rele,
    limba ta urzeşte înşelăciunea.
20 Vorbeşti împotriva fratelui tău cu care locuieşti
    şi pe fiul mamei tale arunci vina[a].
21 Aşa ai făcut, iar Eu am tăcut.
    Ţi-ai închipuit că sigur Eu sunt ca tine,
        dar te voi mustra şi îţi voi pune totul în faţă[b]!
22 Luaţi aminte la aceste lucruri, voi care Îl uitaţi pe Dumnezeu,
    ca nu cumva să vă sfâşii şi să nu aibă cine să vă scape!

23 Cine aduce mulţumire ca jertfă, acela Mă proslăveşte
    şi celui ce veghează asupra căii lui îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu[c]“.

Footnotes

  1. Psalmii 50:20 Sau: îl bârfeşti
  2. Psalmii 50:21 Lit.: ochi
  3. Psalmii 50:23 Sau: proslăveşte / şi pregăteşte calea prin care îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu