Add parallel Print Page Options

13 Un fiu înţelept ascultă învăţătura tatălui său,
dar(A) batjocoritorul n-ascultă mustrarea.
Prin rodul gurii(B) ai parte de bine,
dar cei stricaţi au parte de silnicie.
Cine-şi(C) păzeşte gura îşi păzeşte sufletul;
cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui.
Leneşul(D) doreşte mult, şi totuşi n-are nimic,
dar cei harnici se satură.
Cel neprihănit urăşte cuvintele mincinoase,
dar cel rău se face urât şi se acoperă de ruşine.
Neprihănirea(E) păzeşte pe cel nevinovat,
dar răutatea aduce pierzarea păcătosului.
Unul(F) face pe bogatul, şi n-are nimic,
altul face pe săracul, şi are totuşi mari avuţii.
Omul cu bogăţia lui îşi răscumpără viaţa,
dar săracul n-ascultă mustrarea.
Lumina(G) celor neprihăniţi arde voioasă,
dar candela celor răi se stinge.
10 Prin mândrie se aţâţă numai certuri,
dar înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile.
11 Bogăţia(H) câştigată fără trudă scade,
dar ce se strânge încetul cu încetul creşte.
12 O nădejde amânată îmbolnăveşte inima,
dar o dorinţă(I) împlinită este un pom de viaţă.
13 Cine nesocoteşte(J) Cuvântul Domnului se pierde,
dar cine se teme de poruncă este răsplătit.
14 Învăţătura(K) înţeleptului este un izvor de viaţă,
ca să abată pe om din cursele(L) morţii.
15 O minte sănătoasă câştigă bunăvoinţă,
dar calea celor stricaţi este pietroasă.
16 Orice(M) om chibzuit lucrează cu cunoştinţă,
dar nebunul îşi dă la iveală nebunia.
17 Un sol rău cade în nenorocire,
dar un sol credincios(N) aduce tămăduire.
18 Sărăcia şi ruşinea sunt partea celui ce leapădă certarea,
dar cel(O) ce ia seama la mustrare este pus în cinste.
19 Împlinirea unei dorinţe(P) este dulce sufletului,
dar celor nebuni le este urât să se lase de rău.
20 Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept,
dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.
21 Nenorocirea urmăreşte pe cei(Q) ce păcătuiesc,
dar cei neprihăniţi vor fi răsplătiţi cu fericire.
22 Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor săi,
dar bogăţiile(R) păcătosului sunt păstrate pentru cel neprihănit.
23 Ogorul pe care-l desţeleneşte săracul dă o hrană(S) îmbelşugată,
dar mulţi pier din pricina nedreptăţii lor.
24 Cine(T) cruţă nuiaua urăşte pe fiul său,
dar cine-l iubeşte îl pedepseşte îndată.
25 Cel(U) neprihănit mănâncă până se satură,
dar pântecele celor răi duce lipsă.