Darul de mâncare

Când cineva aduce Domnului un dar de mâncare, darul să fie din făină aleasă; să toarne ulei peste ea, să adauge tămâie şi s-o aducă preoţilor, fiilor lui Aaron. Preotul să ia un pumn din făina aleasă şi din ulei, precum şi toată tămâia şi să le ardă pe altar ca o jertfă de aducere-aminte; aceasta este o jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută Domnului. Ce va rămâne din darul de mâncare să fie a lui Aaron şi a fiilor săi, ca parte preasfântă a jertfelor mistuite de foc pentru Domnul.

Când aduci un dar, un dar de mâncare copt în cuptor, să aduci nişte turte nedospite făcute din făină aleasă, amestecată cu ulei sau[a] nişte turte subţiri stropite cu ulei. Dacă darul tău este un dar de mâncare pregătit pe grătar, să fie o turtă nedospită făcută din făină aleasă, amestecată cu ulei. S-o frângi în bucăţi şi să torni ulei peste ea; acesta este un dar de mâncare. Dacă darul tău este un dar de mâncare pregătit în tigaie, să fie din făină aleasă, amestecată cu ulei. Să aduci Domnului darul de mâncare care este pregătit într-unul dintre aceste moduri; când va fi adus înaintea preotului, acesta să îl pună pe altar. Preotul să ia o parte din darul de mâncare şi să o ardă pe altar ca jertfă de aducere-aminte, o jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută Domnului. 10 Ceea ce rămâne din darul de mâncare să fie a lui Aaron şi a fiilor săi; este o parte preasfântă a jertfelor mistuite de foc pentru Domnul.

11 Nici unul din darurile de mâncare pe care le aduceţi Domnului să nu fie făcute din aluat dospit, pentru că nu trebuie să ardeţi nimic făcut din aluat dospit[b] sau care conţine miere[c], ca jertfă mistuită de foc pentru Domnul. 12 Cât despre darul primelor roade, puteţi să-l aduceţi Domnului, dar el să nu fie ars pe altar ca o aromă plăcută. 13 Toate darurile tale de mâncare să fie presărate cu sare; să nu laşi să lipsească sarea legământului[d] Dumnezeului tău din darurile tale de mâncare. Să aduci sare la toate darurile tale de mâncare. 14 Dacă aduci un dar pentru Domnul din primele tale roade, să aduci un dar de mâncare din spice proaspete, prăjite la foc şi din boabe noi, pisate. 15 Să pui ulei peste ele şi să adaugi şi tămâie; acesta este un dar de mâncare. 16 Preotul să ardă boabele pisate şi uleiul împreună cu toată tămâia ca jertfă de aducere-aminte. Aceasta este o jertfă mistuită de foc în cinstea Domnului.

Footnotes

  1. Leviticul 2:4 Sau: şi
  2. Leviticul 2:11 Vezi Ex. 12:34; 13:3
  3. Leviticul 2:11 Termenul ebraic se poate referi la orice suc din fructe, care fermentează; interdicţia se poate referi la ritualurile canaanite, în care se folosea mierea
  4. Leviticul 2:13 Bun conservant, sarea simboliza, în ratificarea legămintelor, fidelitatea şi permanenţa