64 O, de ai despica cerurile şi ai coborî!
    Cum ar tremura munţii înaintea Ta!
Ca focul care aprinde vreascurile
    sau face ca apa să fiarbă,
aşa să-Ţi faci cunoscut Numele duşmanilor Tăi,
    pentru ca neamurile să tremure înaintea Ta!
Când ai făcut lucruri înfricoşătoare, la care nu ne aşteptam,
    când Te-ai coborât, munţii s-au cutremurat înaintea Ta.
Din vremuri străvechi nu s-a pomenit,
    nici o ureche n-a auzit
şi nici un ochi n-a văzut vreun alt Dumnezeu în afară de Tine,
    Care să lucreze pentru cei ce-L aşteaptă.
Tu vii în întâmpinarea celor ce, cu bucurie, împlinesc dreptatea,
    a celor ce, pe căile Tale, îşi aduc aminte de Tine.
Dar iată că te-ai mâniat,
    pentru că am continuat să păcătuim împotriva lor.
        Şi să mai fim oare mântuiţi?[a]
Toţi am devenit ca nişte necuraţi
    şi toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită.
Toţi ne ofilim ca o frunză,
    şi nedreptăţile noastre ne mătură ca vântul.
Nu este nimeni care să cheme Numele Tău
    sau să încerce să se ţină strâns de Tine,
căci Ţi-ai ascuns faţa de noi,
    şi ne-ai lăsat să pierim din cauza nedreptăţilor noastre.

Dar Doamne, Tu eşti Tatăl nostru!
    Noi suntem lutul, iar Tu eşti olarul nostru;
        noi toţi suntem lucrarea mâinii Tale.
Nu te mânia prea tare, Doamne!
    Nu-ţi aminti de nelegiuire pentru totdeauna!
        Priveşte spre noi, Te rugăm, căci suntem cu toţii poporul Tău!
10 Cetăţile Tale sfinte au devenit o pustie;
    Sionul însuşi este o pustie,
        iar Ierusalimul o pustietate.
11 Templul[b] nostru sfânt şi plin de slavă,
    în care părinţii noştri Te lăudau,
a fost dat pradă flăcărilor
    şi toate lucrurile în care ne găseam plăcerea sunt ruine.
12 După toate acestea, Doamne, vei rămâne totuşi deoparte?
    Vei continua să taci şi să ne pedepseşti atât de aspru?“

Footnotes

  1. Isaia 64:5 Sensul în ebraică al ultimelor trei versuri este nesigur; sau: Dar, pentru că am continuat să păcătuim / iată că Tu te-ai mâniat; / acum vom umbla în căile Tale / şi vom fi mântuiţi.
  2. Isaia 64:11 Lit.: Casa