Restaurarea este promisă încă o dată

33 În timp ce Ieremia era încă închis în curtea temniţei, Cuvântul Domnului i-a vorbit a doua oară şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Cel Care a făcut pământul, Domnul, Care l-a modelat şi l-a statornicit, El, al Cărui Nume este Domnul: «Cheamă-Mă şi-ţi voi răspunde! Îţi voi aduce la cunoştinţă lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.»

Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre casele acestei cetăţi şi despre palatele regilor lui Iuda, pe care ei le dărâmă acum, ca să slujească drept apărare împotriva rampelor de asalt şi împotriva sabiei când vor înainta să lupte împotriva caldeenilor, şi care se vor umple de hoiturile celor pe care îi voi lovi în mânia şi în furia Mea, deoarece, din cauza răutăţii lor, Îmi voi ascunde faţa de cetatea aceasta: «Iată, le voi aduce vindecare şi sănătate. Eu îi voi vindeca şi îi voi face să descopere pace şi stabilitate din belşug. Îi voi aduce înapoi pe captivii lui Iuda şi pe captivii lui Israel şi îi voi aşeza iarăşi ca odinioară. Îi voi curăţi de toată nelegiuirea pe care au săvârşit-o împotriva Mea şi le voi ierta toate nelegiuirile prin care au păcătuit şi s-au răzvrătit împotriva Mea. Atunci cetatea aceasta Îmi va aduce renume, bucurie, laudă şi slavă de la toate neamurile pământului, care vor auzi toate lucrurile bune pe care le-am făcut pentru ea. Ele vor rămâne uimite şi uluite de toată fericirea şi pacea pe care Eu i-o voi da.»“

10 „Aşa vorbeşte Domnul: «În locul acesta, despre care ziceţi că este pustiu, în care nu mai sunt nici oameni, nici animale, în cetăţile lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului, devastate, lipsite de oameni, fără locuitori şi fără animale, se vor auzi din nou 11 strigăte de bucurie şi strigăte de veselie, glasul mirelui şi al miresei, precum şi glasul celor ce aduc jertfe de mulţumire în Casa Domnului, zicând:

‘Lăudaţi-L pe Domnul Oştirilor,
    căci Domnul este bun
        şi veşnică-I este îndurarea!’

Căci îi voi aduce înapoi pe cei luaţi captivi din ţară şi vor fi ca la început, zice Domnul.»“

12 „Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «În locul acesta pustiu, fără oameni şi fără animale şi în toate cetăţile lui, vor exista iarăşi păşuni pentru păstori, unde să-şi odihnească turmele. 13 În cetăţile de la munte şi în cetăţile din zona deluroasă[a], în cetăţile din Neghev[b] şi în teritoriul lui Beniamin, în împrejurimile Ierusalimului şi în cetăţile din Iuda, turmele vor trece iarăşi prin mâinile celor ce le numără, zice Domnul.»“

14 „Vin zile, zice Domnul, când voi împlini promisiunea cea bună pe care am făcut-o Casei lui Israel şi Casei lui Iuda.

15 În zilele acelea şi în vremea aceea
    voi face să-i răsară lui David un Vlăstar drept,
        Care va face judecată şi dreptate în ţară.
16 În zilele acelea, Iuda va fi izbăvit
    şi Ierusalimul va locui în siguranţă.
Acesta este numele cu care o[c] vor chema:
    «Domnul – Dreptatea noastră».

17 Căci aşa vorbeşte Domnul: «David nu va fi lipsit niciodată de un urmaş care să stea pe tronul Casei lui Israel. 18 Nici preoţii leviţi nu vor fi lipsiţi înaintea Mea de urmaşi care să aducă arderi de tot, să ardă tămâie şi daruri de mâncare şi să aducă jertfe în fiecare zi.»“

19 Cuvântul Domnului a venit la Ieremia şi i-a zis: 20 „Aşa vorbeşte Domnul: «Dacă veţi putea rupe legământul Meu cu ziua şi legământul Meu cu noaptea, astfel încât ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor, 21 atunci se va putea rupe şi legământul Meu cu David, robul Meu, aşa încât să nu mai aibă fii care să domnească pe tronul lui, şi legământul Meu cu preoţii leviţi, slujitorii Mei. 22 Ca oştirea cerului, care nu se poate număra, şi ca nisipul mării, care nu se poate măsura, aşa voi înmulţi sămânţa[d] lui David, robul Meu, şi a leviţilor, care fac lucrarea Mea.»“

23 Cuvântul Domnului a venit la Ieremia şi i-a zis: 24 „N-ai băgat de seamă că poporul acesta zice: «Domnul a lepădat cele două clanuri[e] pe care le-a ales!»? Astfel, ei Îmi dispreţuiesc poporul şi nu-l mai consideră a fi un neam.“

25 „Aşa vorbeşte Domnul: «Doar dacă n-ar fi existat legământul Meu cu ziua şi cu noaptea şi n-aş fi rânduit legi cerurilor şi pământului, 26 atunci aş fi respins urmaşii lui Iacov şi ai lui David, robul Meu, şi nu aş fi luat dintre urmaşii lui conducători peste urmaşii lui Avraam, Isaac şi Iacov. Eu însă le voi aduce înapoi captivii şi voi avea milă de ei.»“

Footnotes

  1. Ieremia 33:13 Vezi nota de la 17:26
  2. Ieremia 33:13 Vezi nota de la 13:19
  3. Ieremia 33:16 Cele mai multe mss TM; câteva mss TM, Siriacă, VUL: îl
  4. Ieremia 33:22 Termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel teologic
  5. Ieremia 33:24 Se referă fie la cele două regate, Israel şi Iuda, fie la cele două familii, regală şi levitică