Fuga lui David

13 Cineva a venit şi i-a zis lui David:

– Israeliţii au trecut de partea lui Absalom.

14 Atunci David le-a zis tuturor slujitorilor săi:

– Să fugim repede! Altfel nu vom scăpa de Absalom! Să plecăm în grabă ca nu cumva să fie mai iute decât noi şi să ne ajungă. Pentru că astfel va aduce nenorocirea asupra noastră şi va trece cetatea prin ascuţişul sabiei.

15 – Slujitorii tăi sunt gata să facă tot ceea ce va hotărî stăpânul nostru, regele, i-au răspuns slujitorii.

16 Astfel, regele a plecat urmat fiind de întreaga sa familie; a lăsat totuşi zece ţiitoare ca să îngrijească de palat. 17 Regele a plecat împreună cu toţi cei care-l urmau şi s-au oprit într-un loc, la o oarecare distanţă. 18 Toţi slujitorii săi au trecut pe dinaintea lui: toţi cheretiţii, toţi peletiţii[a] şi toţi cei şase sute de ghitiţi care-l însoţiseră din Gat. 19 Regele i-a zis atunci ghititului Itai:

– Tu de ce vii cu noi? Întoarce-te şi rămâi cu regele Absalom, căci tu eşti un străin şi ai fost alungat din ţara ta. 20 Nu de mult timp ai venit şi acum să fac din tine un hoinar asemeni nouă, care nu ştim încotro vom merge!? Nu! Întoarce-te împreună cu oamenii tăi şi fie ca bunătatea şi credincioşia să te însoţească!

21 – Viu este Domnul, i-a răspuns Itai, şi viu este stăpânul meu, regele, că acolo unde se va afla stăpânul meu, regele, fie că va însemna moarte, fie viaţă, acolo se va afla şi slujitorul tău.

22 – Bine, atunci vino şi treci înainte! i-a răspuns regele.

Astfel, şi ghititul Itai, împreună cu toţi oamenii şi toţi copiii care erau cu el, au trecut înainte. 23 Toţi oamenii din acel ţinut plângeau în hohote, în timp ce treceau toţi acei oameni. Regele a trecut şi el uedul[b] Chidron şi toţi cei care-l însoţeau s-au îndreptat spre pustie. 24 Se afla acolo şi Ţadok, împreună cu toţi leviţii, ducând Chivotul Legământului cu Dumnezeu. Leviţii au aşezat Chivotul lui Dumnezeu jos, iar Abiatar a adus jertfe până când au ieşit toţi din cetate. 25 După aceea, regele i-a zis lui Ţadok: „Du Chivotul lui Dumnezeu înapoi, în cetate. Dacă voi găsi bunăvoinţă la Domnul, atunci El mă va aduce înapoi şi mă va lăsa să revăd Chivotul şi locuinţa lui. 26 Dacă însă va spune: «Nu Îmi eşti plăcut!», atunci sunt pregătit ca El să facă cu mine ce va crede de cuviinţă.“ 27 „Oare nu eşti tu un văzător? l-a întrebat apoi regele. Întoarceţi-vă în pace în cetate atât tu şi fiul tău Ahimaaţ, cât şi Abiatar cu fiul său Ionatan. 28 Eu voi aştepta la vadurile pustiei până voi primi veşti de la voi.“

29 Aşadar, Ţadok şi Abiatar au dus Chivotul lui Dumnezeu înapoi, la Ierusalim şi au rămas acolo. 30 David urca Muntele Măslinilor, plângând, cu capul acoperit şi desculţ. Toţi cei care erau cu el şi-au acoperit capetele şi urcau şi ei, plângând. 31 David a fost înştiinţat că Ahitofel se află printre trădători, de partea lui Absalom. Atunci David a zis: „Te rog, Doamne, fă ca Ahitofel să-i dea sfaturi proaste lui Absalom!“ 32 Când a ajuns în vârf, în locul unde oamenii obişnuiesc să I se închine lui Dumnezeu, architul Huşai îl aştepta acolo cu tunica sfâşiată şi cu pământ pe cap. 33 David i-a zis: „Dacă vii cu mine, vei fi doar o povară pentru mine. 34 Dacă însă te vei întoarce în cetate şi-i vei spune lui Absalom: «Slujitorul tău voi fi, o, rege. Până acum am fost slujitorul tatălui tău, însă acum doresc să fiu slujitorul tău!», atunci vei putea zădărnici pentru mine sfaturile lui Ahitofel. 35 Vor fi cu tine, acolo, preoţii Ţadok şi Abiatar. Orice vei auzi vorbindu-se în palatul regelui să le spui lor. 36 Se mai află cu ei, acolo, şi fiii lor: Ahimaaţ, fiul lui Ţadok, şi Ionatan, fiul lui Abiatar. Să-mi trimiteţi prin ei orice ştire pe care o veţi afla.“

37 Huşai, prietenul lui David, a intrat în Ierusalim chiar atunci când Absalom intra şi el în cetate.

David şi Ţiba

16 Îndată ce a trecut de vârful muntelui, pe David l-a întâmpinat Ţiba, slujitorul lui Mefiboşet. Acesta avea cu el o pereche de măgari încărcaţi cu două sute de pâini, o sută de turte de stafide, o sută de turte de smochine şi un burduf de vin. Regele l-a întrebat:

– Ce vrei să faci cu aceste lucruri?

– Măgarii, a răspuns Ţiba, sunt pentru familia regelui, ca să-i călărească; pâinile şi turtele sunt pentru hrana tinerilor, iar vinul este pentru potolirea setei celor ce vor fi istoviţi în pustie.

– Nepotul stăpânului tău unde este? l-a mai întrebat regele.

– A rămas în Ierusalim, i-a răspuns Ţiba, pentru că a zis: „Astăzi, Casa lui Israel îmi va da înapoi regatul bunicului meu.“

Atunci regele i-a zis:

– Tot ce aparţinuse lui Mefiboşet este acum al tău.

– Mă închin înaintea ta, i-a zis Ţiba. Fie să găsesc bunăvoinţă la stăpânul meu, regele.

Şimei îl blestemă pe David

În timp ce regele David se apropia de Bahurim, din cetate a ieşit un bărbat care a început să blesteme. Numele lui era Şimei, fiul lui Ghera, din clanul lui Saul. Acesta a început să arunce cu pietre în David şi în toţi slujitorii regelui David, în timp ce întreaga oştire şi toţi vitejii se aflau la dreapta şi la stânga regelui. Blestemându-l pe David, Şimei striga:

– Pleacă! Pleacă, om al sângelui şi nelegiuit ce eşti! Domnul a întors asupra ta tot sângele pe care l-ai vărsat în familia lui Saul, căruia i-ai luat domnia. Astfel că Domnul i-a dat domnia fiului tău Absalom, iar tu eşti nenorocit, căci eşti un om al sângelui.

Abişai, fiul Ţeruiei, i-a zis regelui:

– Cum îndrăzneşte acest câine mort să-l blesteme pe stăpânul meu, regele? Dă-mi voie să mă duc şi să-i retez capul!

10 – Ce am eu de-a face cu voi, fii ai Ţeruiei? a zis regele. Dacă blestemă, este pentru că Domnul i-a zis: „Blestemă-l pe David!“ Cine-i va zice deci: „De ce faci lucrul acesta?“

11 Apoi David le-a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi:

– Propriul meu fiu caută să-mi ia viaţa. Cu atât mai mult, acum, acest beniamit! Lăsaţi-l să blesteme pentru că Domnul i-a spus s-o facă! 12 Poate că Domnul va privi spre necazul meu şi îmi va face bine în schimbul blestemului său de astăzi.

13 David şi oamenii săi şi-au continuat drumul, în timp ce Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, blestemând şi aruncând pietre şi praf după acesta. 14 În cele din urmă, David şi toţi cei care-l însoţeau au ajuns istoviţi la un loc anume şi s-au odihnit acolo.

Sfaturile lui Ahitofel şi Huşai

15 Între timp, Absalom şi toţi israeliţii care-l însoţeau, au ajuns la Ierusalim; împreună cu el era şi Ahitofel. 16 Ajungând la Ierusalim, architul Huşai, prietenul lui David, s-a înfăţişat înaintea lui Absalom, zicându-i:

– Trăiască regele! Trăiască regele!

17 – Aceasta este loialitatea pe care o ai faţă de prietenul tău? l-a întrebat Absalom. De ce nu te-ai dus împreună cu prietenul tău?

18 – Pentru că, i-a răspuns Huşai, voi fi de partea celui pe care l-a ales Domnul, acest popor şi toţi israeliţii. Cu acela voi rămâne. 19 De altfel, cui ar trebui să-i slujesc? Oare nu fiului său? Cum l-am slujit pe tatăl tău, aşa îţi voi sluji şi ţie.

20 Atunci Absalom i-a poruncit lui Ahitofel:

– Sfătuiţi-vă împreună! Ce avem de făcut?

21 – Intră la[c] ţiitoarele tatălui tău[d], pe care el le-a lăsat să îngrijească de palat! i-a zis Ahitofel. În felul acesta tot Israelul va afla că te-ai făcut urât regelui şi astfel toţi cei ce sunt de partea ta se vor întări.

22 Au întins, aşadar, un cort pentru Absalom pe acoperiş, iar acesta a intrat la ţiitoarele tatălui său sub privirea întregului Israel. 23 În acea vreme, sfatul pe care îl dădea Ahitofel avea aceeaşi autoritate ca şi când cineva L-ar fi întrebat pe Dumnezeu. Aşa erau toate sfaturile pe care le dădea Ahitofel atât lui David, cât şi lui Absalom.

17 Ahitofel l-a rugat pe Absalom:

– Lasă-mă să aleg douăsprezece mii de oameni şi să pornesc degrabă, la noapte, în urmărirea lui David. Îl voi ataca pe neaşteptate, când încă va fi obosit şi slăbit. Voi aduce groaza peste el şi toţi cei ce sunt cu el vor fugi. Atunci îl voi ucide numai pe rege. Astfel voi întoarce tot poporul la tine şi moartea omului pe care-l cauţi va însemna întoarcerea celorlalţi; toţi ceilalţi se vor întoarce în pace.

Acest sfat a părut bun atât lui Absalom, cât şi tuturor celor din sfatul bătrânilor lui Israel. Absalom însă a zis:

– Chemaţi-l şi pe architul Huşai, să auzim şi ce va zice el.

Când a sosit Huşai, Absalom i-a zis:

– Acesta este sfatul lui Ahitofel. Să facem cum a zis el? Dacă nu, sfătuieşte-ne tu.

– De data aceasta, a răspuns Huşai, sfatul dat de Ahitofel nu este bun. Tu ştii că tatăl tău şi oamenii lui sunt războinici viteji, iar acum sunt înfuriaţi ca o ursoaică în câmp, căreia i-au fost răpiţi puii. Pe lângă aceasta, tatăl tău, fiind un războinic, nu va petrece noaptea cu poporul. Chiar acum este ascuns în vreo peşteră sau în vreun alt loc. Dacă una din trupele tale va fi învinsă de la început, atunci oricine va auzi va spune: „Oştirea care este de partea lui Absalom a suferit o înfrângere.“ 10 Astfel, chiar şi celor mai viteji războinici, care au o inimă de leu, li se va topi inima de frică, căci tot Israelul ştie că tatăl tău este un viteaz şi că are nişte războinici cu el. 11 Prin urmare, iată sfatul meu: adună tot Israelul la tine, de la Dan şi până la Beer-Şeba[e] – o mulţime cât nisipul de pe malul mării – şi condu-i tu însuţi în luptă. 12 Apoi îl vom ataca acolo unde îl vom găsi, ne vom năpusti asupra lui aşa cum cade roua pe pământ şi nu va fi lăsat în viaţă nici el, nici vreunul dintre oamenii lui. 13 Dacă se va retrage în vreo cetate, atunci toţi israeliţii vor aduce funii şi vom trage acea cetate spre vale până nu va mai rămâne din ea nici măcar o pietricică.

14 Absalom şi toţi cei din sfatul bătrânilor lui Israel au zis: „Sfatul architului Huşai este mai bun decât cel al lui Ahitofel.“ Aceasta pentru că Domnul a hotărât să zădărnicească sfatul cel bun al lui Ahitofel ca să aducă nenorocirea asupra lui Absalom. 15 Huşai le-a zis preoţilor Ţadok şi Abiatar care a fost sfatul dat de Ahitofel lui Absalom şi celor din sfatul bătrânilor lui Israel şi care a fost sfatul pe care l-a dat el însuşi. 16 Le-a mai zis: „Trimiteţi-i imediat un mesaj lui David şi spuneţi-i: «Să nu-ţi petreci noaptea lângă vadurile pustiei, ci să traversezi repede, ca nu cumva regele şi toţi oamenii care sunt cu el să fie ucişi.»“

17 Ionatan şi Ahimaaţ aşteptau veştile la En-Roghel, deoarece nu îndrăzneau să intre în cetate. O slujnică venea şi le aducea veştile, iar ei se duceau şi îl înştiinţau pe regele David. 18 Totuşi, un tânăr i-a văzut şi i-a spus lui Absalom. Aflând aceasta, cei doi au plecat repede şi au ajuns la casa unui anume om din Bahurim. Acesta avea în curte o fântână şi cei doi au coborât în ea. 19 Soţia omului a luat o învelitoare pe care a întins-o peste gura fântânii şi a împrăştiat nişte grâne[f] pe ea, pentru ca nimeni să nu poată bănui ceva. 20 Slujitorii lui Absalom au ajuns la casa femeii şi au întrebat-o:

– Unde sunt Ahimaaţ şi Ionatan?

– Au trecut pârâul[g]! le-a răspuns femeia.

Ei au căutat după cei doi, dar, negăsindu-i, s-au întors la Ierusalim.

21 După ce s-au îndepărtat oamenii lui Absalom, cei doi au ieşit din fântână şi s-au dus să-l înştiinţeze pe regele David. Ei i-au zis lui David: „Sculaţi-vă şi traversaţi repede râul, căci iată sfatul pe care l-a dat Ahitofel împotriva voastră.“ 22 David împreună cu cei ce erau cu el au trecut în grabă Iordanul şi, până în zorii zilei, nu a mai rămas nici unul care să nu fi trecut râul.

Footnotes

  1. 2 Samuel 15:18 Vezi nota de la 8:18.
  2. 2 Samuel 15:23 Vale situată într-un ţinut arid care acumulează apele de pe versanţi în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar
  3. 2 Samuel 16:21 Eufemism ebraic cu sensul de a avea relaţii sexuale; şi în v. 22
  4. 2 Samuel 16:21 Vezi nota de la 3:7
  5. 2 Samuel 17:11 Vezi nota de la 3:10
  6. 2 Samuel 17:19 Sau: fructe
  7. 2 Samuel 17:20 Sensul termenului ebraic este nesigur